Un început de an cu provocări fiscale: ce aduce Declarația unică în 2025

În 2025, Declarația unică devine din nou un punct fierbinte pe agenda românilor care obțin venituri independente. Tot mai mulți contribuabili se confruntă cu neclarități privind conturile în care trebuie să își plătească dările către stat. Declarația unică, reglementată de ANAF prin Ordinul nr. 48/2025, păstrează structura anilor anteriori, dar introduce modificări importante privind modalitatea de plată. Astfel, pentru fiecare tip de contribuție – impozitul pe venit, contribuția la asigurările sociale (CAS) și contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) – trebuie utilizat un cont distinct. Din păcate, această fragmentare birocratică nu a fost însoțită de o campanie eficientă de informare. Mulți contribuabili continuă să facă plăți în conturi greșite, riscând penalități și recalculări. Potrivit datelor ANAF, doar în primul trimestru al anului, peste 9.800 de persoane fizice au fost notificate că au achitat sume în conturi neconforme. Într-un context economic deja tensionat, astfel de greșeli birocratice nu ar trebui să îngreuneze și mai mult viața celor care aleg calea muncii independente. Însă realitatea fiscală din România continuă să fie una în care confuzia fiscală este o normă, nu o excepție. În lipsa unei digitalizări reale, sistemul fiscal rămâne o capcană administrativă pentru contribuabilul de bună-credință.

Conturi IBAN diferite pentru fiecare obligație fiscală: o soluție sau o complicație?

Începând cu 2025, contribuabilii trebuie să respecte o separare strictă a conturilor de plată pentru cele trei tipuri de contribuții datorate statului. Mai precis, fiecare Direcție Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) are alocate conturi IBAN distincte pentru impozitul pe venit, CAS și CASS. Această măsură, teoretic menită să eficientizeze colectarea, s-a transformat într-un adevărat labirint birocratic. De exemplu, pentru un PFA înregistrat în București, contul pentru impozitul pe venit începe cu RO94TREZ70120A, cel pentru CAS cu RO49TREZ70125A, iar cel pentru CASS cu RO61TREZ70126A, toate gestionate prin Trezoreria Sectorului 1. Pentru contribuabilii din alte județe, conturile sunt diferite și trebuie consultate pe site-ul ANAF sau obținute direct de la Trezorerie. Orice plată efectuată într-un cont greșit nu este redirecționată automat, iar contribuabilul trebuie să inițieze o cerere de restituire sau corecție, proces care poate dura luni întregi. Potrivit unui raport recent publicat de Consiliul Fiscal, 43% dintre contribuabilii chestionați au declarat că nu sunt siguri că au plătit în contul corect. Astfel, în loc să ușureze sarcina fiscală, noua segmentare adaugă o presiune suplimentară asupra celor care și-au asumat riscul antreprenoriatului individual.

Cine trebuie să depună Declarația unică în 2025: între obligație legală și necunoaștere

Declarația unică trebuie depusă în 2025 de către toate persoanele fizice care obțin venituri din activități independente, drepturi de autor, chirii, agricultură, investiții sau surse externe. Totodată, cei care au depășit pragul de 6 salarii minime brute (adică 4.020 lei/lună înmulțit cu 6 luni = 24.120 lei pe an) trebuie să plătească și contribuțiile la pensie (CAS) și sănătate (CASS). În acest an, salariul minim brut a fost stabilit la 3.300 lei, ceea ce înseamnă că dacă o persoană a obținut venituri de peste 39.600 lei în 2024, este obligată să achite CAS și CASS pentru 2025. Cu toate acestea, o proporție însemnată a contribuabililor nu își cunoaște obligațiile exacte. Potrivit unei anchete realizate de PwC România, 28% dintre respondenții cu activități independente nu știau dacă trebuie să depună Declarația unică. Această lipsă de informare este periculoasă într-un context în care amenzile pentru nedepunerea declarației pot ajunge până la 500 lei, iar penalitățile de întârziere la plată pot adăuga 0,02%/zi la suma datorată. În lipsa unei strategii naționale de educație fiscală, românii sunt puși în situația de a învăța legislația pe cont propriu, prin experiență și, adesea, prin greșeli costisitoare.

Calendarul fiscal: ce termene trebuie respectate în 2025

Pentru anul 2025, termenul limită pentru depunerea Declarației unice este 25 mai, conform Codului Fiscal. Acest termen este valabil și pentru efectuarea plăților anticipate aferente impozitului pe venit, CAS și CASS. Dacă termenul nu este respectat, contribuabilii riscă nu doar penalități, ci și popriri automate în conturile bancare. Dincolo de data-limită de 25 mai, statul nu oferă posibilitatea eșalonării automate, ceea ce obligă contribuabilii la o disciplină financiară strictă. Există totuși posibilitatea plății în avans a contribuțiilor, ceea ce aduce o bonificație de 10% pentru impozitul pe venit și 5% pentru CAS și CASS, dacă plata este efectuată până la termenul legal. În ciuda acestor stimulente, majoritatea contribuabililor nu profită de ele din lipsă de lichiditate sau din necunoaștere. În 2024, doar 12% dintre cei obligați la Declarația unică au beneficiat de bonificații, conform unui raport al ANAF. Această situație scoate în evidență lipsa unui parteneriat real între stat și contribuabil. Fiscul continuă să funcționeze mai degrabă ca un organ de control decât ca un partener de dezvoltare economică.

Obține o ofertă de credit pentru societatea ta, de până la 150 000$, în doar 48 de ore. Absolut gratuit.

Aplică aici!

Cum afectează conturile greșite recuperarea banilor și statusul fiscal

Plata impozitelor în conturi greșite poate avea consecințe mai grave decât își imaginează mulți contribuabili. În primul rând, sumele achitate în mod eronat nu sunt redistribuite automat către conturile corecte. ANAF nu are implementat un sistem de regularizare internă, astfel că întreaga responsabilitate de corectare cade pe umerii contribuabilului. Acesta trebuie să depună o cerere de restituire, însoțită de dovada plății, iar procesul poate dura între 30 și 90 de zile. În al doilea rând, în tot acest timp, suma nu este considerată achitată în evidențele fiscale ale statului, ceea ce poate genera penalități și dobânzi suplimentare. Mai mult, în cazul unor verificări ulterioare, contribuabilul poate fi considerat restant și poate primi notificări sau somații. Conform unei informări oficiale ANAF, în 2024, peste 17.000 de cereri de restituire au fost depuse din cauza plăților în conturi greșite. Lipsa unei interfețe digitale centralizate și a unui suport real pentru contribuabil complică suplimentar situația. Pe fond, sistemul fiscal tratează erorile contribuabilului ca pe o culpă personală, chiar și atunci când provin din comunicarea deficitară a instituțiilor. Într-o economie în care antreprenoriatul individual devine tot mai frecvent, o astfel de abordare inhibă inițiativa și încurajează frica față de stat.

Platforma Spațiul Privat Virtual: instrument util sau capcană digitală?

Spațiul Privat Virtual (SPV) rămâne principalul canal prin care românii pot depune Declarația unică și pot verifica situația fiscală. În teorie, SPV este o unealtă esențială pentru digitalizarea relației dintre contribuabil și Fisc. În practică, însă, mulți utilizatori reclamă că interfața este greoaie, iar informațiile sunt adesea neactualizate. De exemplu, în primele luni ale anului 2025, numeroase notificări automate legate de restanțe au fost trimise eronat către contribuabili care își achitaseră obligațiile fiscale corect și la timp. Mai grav este că răspunsul ANAF la aceste sesizări întârzie, iar corecturile nu sunt reflectate în timp util în sistem. De asemenea, autentificarea în SPV este încă anevoioasă pentru mulți utilizatori, mai ales cei care nu dețin semnătură electronică. Deși există și varianta de autentificare cu buletinul și numărul de înregistrare fiscală, procesul este adesea blocat de erori de sistem. În 2024, peste 120.000 de cereri au fost depuse fizic la ghișeu din cauza problemelor tehnice cu SPV, potrivit datelor ANAF. Acest fenomen contrazice eforturile de digitalizare declarate de autorități și pune presiune inutilă pe funcționarii publici. În loc să simplifice, SPV ajunge să creeze noi frustrări într-un sistem deja sufocat de ambiguități.

Bonificațiile fiscale: stimulente reale sau simple capcane pentru contribuabili?

Pentru a încuraja plata anticipată a obligațiilor fiscale, ANAF menține și în 2025 sistemul de bonificații. Concret, cei care achită integral sumele datorate până la 25 mai pot beneficia de reduceri: 10% pentru impozitul pe venit și 5% pentru CAS și CASS. La prima vedere, aceste bonificații par stimulente oneste pentru conformare fiscală. În realitate, însă, accesarea lor este condiționată de o sincronizare perfectă a plăților în conturile corecte și a validării declarației. Dacă oricare dintre aceste condiții este ratată, bonificația nu se aplică, iar contribuabilul nu este notificat automat despre pierderea facilității. În 2024, aproape 22.000 de persoane care au achitat anticipat sumele datorate nu au beneficiat de reducerea promisă, din cauză că declarația nu fusese procesată la timp. Acest lucru ridică întrebări serioase despre fiabilitatea și transparența sistemului. Mai mult, pentru contribuabilii care folosesc SPV, informațiile despre bonificații sunt prezentate ambiguu, fără o alertă clară privind condițiile exacte. Deși în teorie statul român oferă un cadru prietenos contribuabilului, în practică, această relație rămâne una dezechilibrată. Bonificațiile ajung astfel să fie un miraj administrativ: prezente în teorie, dar greu accesibile în realitate.

CASS opțional pentru unii, obligație pentru alții: unde tragem linia?

Contribuția la sănătate (CASS) este, în 2025, unul dintre cele mai discutate subiecte din Declarația unică. Potrivit reglementărilor în vigoare, persoanele care obțin venituri sub plafonul de 6 salarii minime brute nu sunt obligate să plătească CASS. Însă, în lipsa acestei contribuții, ele nu beneficiază de servicii medicale gratuite, fiind nevoite să achite integral costurile la orice consultație sau intervenție. În schimb, contribuabilii pot opta voluntar pentru plata CASS, prin Declarația unică, pentru a beneficia de asigurare de sănătate pe o perioadă de 12 luni. Această contribuție este de 10% din salariul minim brut, adică 3.960 lei în 2025. Deși opțiunea pare utilă, mulți români ezită să o acceseze din cauza neîncrederii în sistemul medical de stat. În plus, confuzia privind statutul fiscal rămâne ridicată: potrivit unui sondaj realizat de Banca Transilvania, 37% dintre cei care ar trebui să declare CASS opțional nu înțeleg ce presupune această alegere. În multe cazuri, contribuabilii au aflat că nu erau asigurați abia în momentul în care aveau nevoie de intervenții medicale urgente. Acest haos informațional demonstrează încă o dată cât de importantă este o comunicare fiscală clară, coerentă și empatică din partea statului.

Confuzia între impozitul reținut la sursă și cel declarat prin Declarația unică

Una dintre cele mai comune greșeli ale contribuabililor este confundarea veniturilor pentru care se plătește impozitul prin reținere la sursă cu cele pentru care se depune Declarația unică. Spre exemplu, veniturile din drepturi de autor pot fi impozitate atât la sursă, cât și prin autoimpunere, în funcție de forma de colaborare. La fel, veniturile din dividende sunt deja impozitate cu 8% la sursă, dar dacă depășesc plafonul anual, generează obligația de plată a CAS și CASS. Mulți contribuabili ajung astfel să declare dublu același venit sau, dimpotrivă, omit plata contribuțiilor sociale, crezând că totul a fost deja reținut. Situația este complicată de lipsa unui sistem unificat care să ofere contribuabilului o evidență clară a sumelor reținute de angajatori sau plătitori. ANAF nu oferă, în timp real, o vizualizare transparentă a datelor fiscale, ceea ce amplifică nesiguranța. În 2024, Consiliul Fiscal a atras atenția că peste 15% din contribuabilii persoane fizice active au avut erori în completarea Declarației unice, majoritatea provenind din neînțelegeri privind sursa de impunere. Această statistică relevă o carență sistemică: statul pretinde conformare, dar oferă informații fragmentate și insuficiente. Contribuabilul devine astfel un detectiv fiscal, obligat să dezlege un puzzle birocratic pe cont propriu.

Consecințele nefaste ale întârzierii depunerii sau plății

Depunerea cu întârziere a Declarației unice sau neplata sumelor datorate la termen atrage penalități și dobânzi care pot crește rapid obligațiile fiscale. Potrivit Codului de procedură fiscală, penalitatea de întârziere este de 0,01% pe zi din suma neachitată, la care se adaugă o dobândă de 0,02% pe zi. De exemplu, o întârziere de 90 de zile la plata a 10.000 de lei poate genera costuri suplimentare de peste 270 de lei. Mai grav, în cazul în care contribuabilul ignoră notificările ANAF, instituția poate recurge la poprirea conturilor bancare, ceea ce afectează imediat accesul la fondurile proprii. În 2024, peste 48.000 de popriri au fost emise în România pentru neplata în termen a obligațiilor declarate prin Declarația unică. Pe termen lung, aceste întârzieri pot afecta și bonitatea fiscală a contribuabilului, în special în cazul celor care solicită credite bancare sau doresc să colaboreze cu instituții publice. În plus, pentru cei care obțin venituri constante din freelancing sau alte forme de muncă flexibilă, o relație tensionată cu Fiscul poate afecta și parteneriatele comerciale. Așadar, conformarea la termenele stabilite nu este doar o obligație legală, ci și un act de protecție financiară personală. Din păcate, lipsa de predictibilitate a sistemului face ca mulți să greșească, nu din rea-voință, ci din confuzie și neînțelegere.

Cine sunt cei mai afectați: freelancerii, PFA-urile și românii din diaspora

Declarația unică afectează în mod deosebit trei categorii mari de contribuabili: freelancerii, persoanele fizice autorizate (PFA) și românii din diaspora cu venituri în România. Freelancerii sunt adesea cei mai expuși greșelilor de completare, întrucât veniturile lor sunt variabile, iar tipurile de contracte diverse. PFA-urile, deși aparent mai familiarizate cu obligațiile fiscale, întâmpină dificultăți în calcularea CAS și CASS la noile plafoane, mai ales în cazul veniturilor mixte. În 2025, plafonul pentru plata contribuțiilor sociale este de 6 și 12 salarii minime brute, respectiv 39.600 lei și 79.200 lei. Românii din diaspora care obțin venituri din chirii sau dividende în România sunt, de asemenea, nevoiți să depună Declarația unică, deși interacționează rar cu sistemul fiscal românesc. Pentru aceștia, barierele lingvistice, lipsa unui contact direct cu ANAF și imposibilitatea de a merge la ghișeu fizic complică și mai mult procesul. În 2024, aproximativ 78.000 de români din diaspora au depus Declarația unică, dintre care 21% au înregistrat erori. Este clar că aceste grupuri ar avea nevoie de o platformă mai prietenoasă, de asistență fiscală reală și de un sistem informatizat mai transparent. Din păcate, realitatea rămâne una greoaie, în care inițiativa este sancționată, iar conformarea fiscală pare o aventură birocratică.

Deși Declarația unică a fost introdusă ca un pas spre simplificare, realitatea anului 2025 demonstrează o altă față a sistemului fiscal românesc. Întregul proces, de la completarea formularului până la efectuarea plăților, este marcat de ambiguități, interfețe greoaie și o lipsă cronică de comunicare clară. În loc să faciliteze, statul adesea încurcă, transformând contribuabilul într-un funcționar amator care trebuie să descifreze coduri fiscale și conturi IBAN. Deși există inițiative de digitalizare, ele sunt incomplete, aplicate haotic și fără o strategie reală de sprijin pentru utilizatori. Pe de altă parte, contribuabilii nu mai pot evita Declarația unică: fiscalitatea evoluează, iar responsabilitatea fiscală devine tot mai individuală. Tocmai de aceea, este vital ca autoritățile să înțeleagă că digitalizarea nu înseamnă doar formular online, ci și claritate, suport și accesibilitate. Într-o economie în care veniturile devin tot mai flexibile, statul trebuie să fie un partener și nu un adversar.