
În culisele Bruxelles-ului se discută tot mai intens o regulă care ar putea schimba complet piața de închirieri auto: din 2030, firmele de închirieri de aito să fie obligate să cumpere doar mașini electrice. Ideea vine din pachetul „Fit for 55”, planul prin care UE vrea să taie drastic emisiile de CO₂ până la finalul deceniului. Nu e o glumă și nici o simplă intenție: Comisia Europeană deja analizează impactul și consultă industria. Firmele de închirieri sunt în vizor pentru că își schimbă flotele mai des și pot influența direct piața auto, inclusiv second-hand. Important de știut: nu e vorba de interzicerea mașinilor clasice deja cumpărate, ci doar a achizițiilor noi. Totuși, chiar și așa, impactul va fi major pentru toți jucătorii din domeniu, inclusiv în România. Dacă va fi adoptată, regula va fi obligatorie în toate statele membre. Asta înseamnă că nu ne vom putea ascunde în spatele „contextului local” sau „tranziției lente”. Se va aplica și la Brașov, nu doar la Berlin.
Firmele mici românești: cele mai expuse
Realitatea dură e că majoritatea firmelor de chirii din România sunt afaceri mici, cu 10-30 de mașini și bugete limitate. Pentru ele, o schimbare de genul „de mâine, doar electrice” poate însemna sfârșitul jocului. O electrică decentă costă cu 30-40% mai mult decât un model clasic. Chiar și cu ajutor de la stat, banii tot nu ies. Iar dacă mai pui și costurile pentru prize, cabluri, instruirea angajaților sau adaptarea spațiilor – devine un carusel scump. În plus, în România nu prea ai pe cine convinge să-ți ia un vehicul electric second-hand – piața e mică și nesigură. Asta înseamnă risc mare și amortizare grea. Unele firme poate vor încerca să „fenteze” sistemul, cumpărând prin entități din afara UE.
Marile lanțuri internaționale – cu un pas înainte
Cei mari, evident, sunt mult mai bine poziționați. Multinaționalele din domeniu – gen Avis, Sixt, Hertz – au deja flote electrice testate în Europa de Vest și educațianecesară. Pot negocia direct cu producătorii, obțin reduceri, au acces la leasing-uri avantajoase și au bugete pentru infrastructură proprie. În România, câțiva dintre acești jucători deja rulează electrice în orașele mari. Nu vor fi luați prin surprindere. Din contră, dacă regula intră în vigoare, e foarte posibil să-și mărească rapid cota de piață. Pe scurt: pentru ei, e o oportunitate să mai elimine din concurența mică și să-și consolideze poziția. Diferența între cei care pot și cei care abia se țin pe linia de plutire se va adânci.
Infrastructura de încărcare? Nu prea există…
Oricât de verde ar suna ideea, în România logistica rămâne un coșmar. Avem puțin peste 2.500 de stații de încărcare, majoritatea în orașele mari. În restul țării – adică exact în zonele unde firmele mici operează frecvent – rețeaua e aproape inexistentă. Dacă ai o firmă în Târgu Jiu sau Botoșani, ai șanse mari să n-ai nicio stație rapidă în apropiere. Și chiar dacă ai bani să-ți montezi propriile prize, te lovești de birocrație, aprobări, putere instalată insuficientă etc. Fără o infrastructură funcțională, nu poți opera eficient. Mașinile vor sta la încărcat mai mult decât circulă. Clienții vor fi frustrați. Iar tu vei pierde bani.
Costurile reale – nu doar despre cât costă o Tesla
E ușor să spui: „Cumperi o electrică și gata.” În realitate, trecerea vine cu multe alte costuri ascunse. Trebuie prize rapide, panouri electrice noi, uneori chiar mutarea flotei în altă locație. Apoi, ai nevoie de oameni care știu să gestioneze aceste mașini, să le întrețină, să explice clienților cum se folosesc. Asigurările pot fi mai scumpe, pentru că daunele la baterii sunt o mare necunoscută. Iar timpul de încărcare poate însemna mașini blocate ore întregi. Pentru firme, asta e timp pierdut și bani pierduți. Un model electric trebuie să circule mult ca să-și scoată banii, dar dacă nu ai unde-l încărca sau dacă clienții îl evită, totul se complică.
Clienții: gata pentru electrice sau nu prea?
Românii nu s-au înghesuit până acum la mașini electrice. Mulți sunt încă sceptici – fie din cauza autonomiei, fie din lipsa de încredere în tehnologie. Clienții de rent-a-car nu fac excepție. Cei care închiriază pentru drumuri lungi (de genul București–Sibiu) se uită mai degrabă la un diesel care nu-i lasă la mijlocul drumului. În schimb, clienții urbani sau cei din străinătate sunt mai deschiși. Un segment tânăr, caută electricitate pentru imagine și confort. Asta înseamnă că firmele trebuie să adapteze oferta și comunicarea. Să nu forțeze clientul, ci să-l educe. Să ofere ghiduri clare, asistență, poate chiar reduceri pentru cei care aleg electricul.
Prețurile de închiriere – încotro se duc
E logic: dacă mașinile sunt mai scumpe, iar infrastructura costă și ea, tarifele de închiriere vor crește. Estimările vorbesc despre 15–20% în plus față de nivelul actual, cel puțin în prima fază. Asta înseamnă că o parte dintre clienți vor renunța, mai ales cei care căutau prețuri low-cost. În plus, multe firme mici nu vor putea susține ritmul și vor închide. Rămân în picioare cei mari, cu bugete și rețele. Piața se va concentra în jurul a 4–5 jucători mari. Pe de-o parte, vom avea servicii mai standardizate. Pe de altă parte, vom avea mai puțină varietate și prețuri mai rigide.
Adaptare sau reinventare – ce poate face un antreprenor român
Pentru firmele românești, nu există soluție unică. Dar există direcții. Una ar fi trecerea graduală – să nu cumperi flote întregi, ci să începi cu câteva modele electrice. Alta ar fi parteneriatul cu jucători mari sau cu producători auto. Se pot explora și nișe: închirieri în mediul rural, car sharing local, pachete pentru turiști eco. Important e ca antreprenorul să nu stea pe loc. Să-și cunoască clienții, să-și facă calculele, să caute surse de finanțare. Și mai ales, să nu aștepte să vină statul cu soluții. Piața va cere adaptare. Cine are curaj și viziune va reuși.
Ce putem învăța din alte țări europene
Alții au fost deja nevoiți să facă pasul spre electrificare – și nu totul a mers lin. Olanda, de exemplu, oferă scutiri de taxe și avantaje clare pentru firmele care adoptă electricele. Acolo, statul chiar vrea să ajute și nu complică lucrurile. În Norvegia, legislația e strictă în anumite zone: dacă vrei să închiriezi în zone turistice sensibile, trebuie să ai mașini electrice. Franța merge și ea pe varianta de sprijin, nu doar pe impunere – granturi directe, reduceri de taxe rutiere, simplificări fiscale. Dar ce ne interesează pe noi e altceva: în țările unde statul a impus reguli fără infrastructură și fără sprijin real, s-au blocat lucrurile. Clienții s-au enervat, firmele au înregistrat pierderi, iar legislația a fost amânată. România nu-și permite același scenariu. Dacă vrem să fim europeni și în fapte, nu doar în hârtii, trebuie să învățăm din ce au făcut alții bine – și să evităm greșelile evidente.
Ce se poate întâmpla cu piața auto din România
Suntem la un punct de cotitură. Dacă ne mișcăm bine, electrificarea poate însemna o gură de aer proaspăt pentru industrie: cerere nouă, servicii noi, poate chiar producție locală de componente. Gândește-te: prize, cabluri, software de monitorizare a flotelor – toate pot fi produse aici. Dar dacă nu, riscăm să ne adâncim în modelul de țară de mâna a doua: importăm mașini vechi, aruncăm reglementările sub preș și ne plângem că nu ne sprijină nimeni. Dacă antreprenorii nu își spun punctul de vedere, dacă nu cer reguli clare, atunci ceilalți vor decide pentru ei. Iar când deciziile se iau fără tine, de obicei nu te avantajează.
În 2030, dacă această reglementare va fi adoptată, toate firmele de chirii auto din România vor trebui să cumpere doar mașini electrice. Nu e o posibilitate teoretică, ci o direcție clară. Întrebarea e: ne pregătim din timp sau așteptăm să fim puși în fața faptului împlinit? Cine e în industrie ar trebui să înceapă deja să-și regândească modelul de business.