Veverita Aliona 
Transportul electric începe să devină o temă serioasă în logistică, nu doar un exercițiu de imagine. După ani de retorică despre sustenabilitate, România se află în 2025 în fața unei tranziții lente, dar inevitabile. Companiile mari de curierat au început să testeze flote electrice, însă doar pe segmente urbane. Costurile inițiale rămân încă mari, ceea ce frânează adopția masivă. În plus, infrastructura de încărcare pentru vehicule comerciale este insuficientă în afara marilor orașe. Deși producătorii promit autonomie de peste 300 km, în practică performanțele scad în condiții de sarcină maximă. Totuși, trendul global presează piața locală să se miște mai repede. Uniunea Europeană menține obiective clare privind reducerea emisiilor din transport. Pentru România, provocarea nu mai este dacă va adopta electricul, ci cât de repede o poate face.
Costurile reale: între investiție și rentabilitate
Unul dintre cele mai mari obstacole rămâne costul inițial al vehiculelor electrice. O autoutilitară electrică de 3,5 tone depășește adesea 60.000 de euro, față de 35.000 cât costă un diesel echivalent. Deși costul pe kilometru scade semnificativ datorită energiei mai ieftine, amortizarea investiției durează. Majoritatea firmelor mici de transport nu dispun de lichidități pentru astfel de achiziții. Chiar și cu programele de sprijin, diferența de preț rămâne greu de acoperit. În plus, în logistică timpul de staționare pentru încărcare este un cost real. O firmă de distribuție nu-și poate permite să țină o mașină pe loc 2 ore pentru încărcare la fiecare 200 km. Din acest motiv, mulți antreprenori privesc încă sceptic tranziția. Economiile apar doar după câțiva ani, când mentenanța redusă și energia mai ieftină se cumulează.
Infrastructura – veriga lipsă a unui lanț încă fragil
În România, până la jumătatea lui 2025 existau aproximativ 2500 de stații publice de încărcare, dar doar câteva zeci adaptate vehiculelor comerciale. În afara autostrăzilor principale, multe regiuni nu oferă niciun punct de încărcare rapidă. Firmele de transport interjudețean trebuie să-și instaleze propriile stații la depozite, ceea ce înseamnă costuri suplimentare. În zonele industriale, rețeaua electrică este adesea subdimensionată pentru cerințele unei flote electrice. Operatorii de logistică se confruntă cu proceduri birocratice lente pentru racordare la rețele de mare putere. Lipsa unei strategii coerente naționale pentru transportul electric comercial frânează extinderea. Spre comparație, Polonia a lansat deja programe dedicate pentru camioane electrice și huburi logistice verzi.
Presiunea reglementărilor europene
Până în 2030, Uniunea Europeană cere reducerea cu 45% a emisiilor provenite din transportul rutier. Pentru firmele românești, aceasta înseamnă adaptare accelerată sau pierderea competitivității. Marile lanțuri logistice internaționale impun deja standarde de sustenabilitate subcontractorilor. Asta înseamnă că firmele care nu fac tranziția vor fi eliminate din lanțurile de aprovizionare. România, ca stat membru, trebuie să transpună aceste reglementări în legislație internă. Ministerul Mediului și cel al Transporturilor au început să lucreze la un cadru pentru vehicule comerciale cu emisii reduse. Cu toate acestea, implementarea concretă este lentă și fragmentată. Antreprenorii cer claritate și termene previzibile pentru a-și planifica investițiile.
Marii jucători fac primii pași
Companiile mari de curierat, precum FAN Courier, DPD sau Sameday, au început deja tranziția parțială. FAN Courier operează în 2025 peste 100 de vehicule electrice în marile orașe, în special pentru livrări de ultim kilometru. Sameday testează dube electrice pe rute scurte, cu sprijinul fondurilor europene. Aceste companii pot amortiza costurile mai ușor datorită volumului mare și a flotelor mixte. Pentru ele, avantajele de imagine și conformitatea cu standardele ESG contează. În plus, pot negocia tarife mai bune la energie și întreținere. Firmele mici, însă, nu au aceleași resurse și rămân în afara jocului. Inegalitatea între operatorii mari și cei independenți crește. În lipsa unor programe specifice pentru IMM-uri, segmentul local riscă să piardă teren.
Impactul economic asupra firmelor mici
Pentru firmele mici de transport, fiecare investiție contează. Achiziția unei singure autoutilitare electrice poate reprezenta un sfert din cifra de afaceri anuală. Mulți antreprenori operează cu marje foarte mici și nu pot absorbi asemenea costuri. Băncile rămân prudente în finanțarea vehiculelor electrice comerciale, din cauza valorii reziduale incerte. Leasingul operațional începe să prindă teren, dar doar pentru companii stabile financiar. Lipsa predictibilității legislative îi descurajează pe transportatori să investească. Chiar și atunci când există programe de subvenționare, birocrația le face greu accesibile. În plus, majoritatea livrărilor în România se fac pe distanțe medii, unde avantajele electrificării se reduc. Antreprenorii se tem de blocaje, mai ales iarna, când autonomia scade.
Inovația tehnologică accelerează
Producătorii investesc masiv în dezvoltarea de vehicule electrice comerciale. Modele noi de la Renault, Ford și Mercedes promit autonomii extinse și timp de încărcare redus. Ford E-Transit și Mercedes eSprinter sunt deja disponibile pe piața românească, cu garanții de până la 8 ani pentru baterii. Costurile de întreținere sunt cu 30–40% mai mici decât la modelele diesel. De asemenea, software-ul de gestiune a flotei optimizează traseele și reduce consumul energetic. Încărcarea la curent alternativ poate fi făcută peste noapte, ceea ce se potrivește logisticii urbane. În 2025, piața începe să se stabilizeze tehnologic, iar defecțiunile majore sunt tot mai rare. Companiile care au făcut tranziția raportează economii de operare vizibile după doi ani. Totuși, autonomia rămâne o problemă pentru transportul interurban.
Mediul de afaceri cere pragmatism, nu lozinci
Antreprenorii români nu mai reacționează la slogane despre „viitorul verde”. Ei cer calcule, termene și garanții. Mulți sunt de acord cu ideea de sustenabilitate, dar nu cu costurile neacoperite. În absența unor instrumente fiscale reale, discursul ecologic rămâne teoretic. Asociațiile de transportatori au cerut în mod repetat un plan național de electrificare logistică. Fără un calendar realist, piața riscă să se fragmenteze între entuziaști și sceptici. În 2025, antreprenorii sunt mai informați, dar și mai precauți. Încep să apară soluții hibride, care combină motorul electric cu cel pe combustie, adaptate condițiilor românești.
Presiunea consumatorilor și a clienților premium
Pe lângă reglementări, și cererea pieței influențează direcția. Clienții mari, în special din retail și comerțului online, cer livrări „verzi”. Brandurile multinaționale au obiective clare de reducere a amprentei de carbon. Astfel, firmele de logistică sunt împinse să se alinieze, chiar dacă nu e încă profitabil. Unele lanțuri de supermarketuri au început să solicite flote cu emisii reduse pentru contracte de distribuție. De asemenea, consumatorii urbani sunt mai atenți la imaginea ecologică a companiilor de livrare. Această presiune morală devine treptat o condiție comercială. Cine nu ține pasul riscă să piardă contracte. În același timp, cererea stimulează inovația locală: startup-uri românești dezvoltă soluții de micro-mobilitate electrică pentru curierat urban.
Viitorul transportului greu – cea mai mare provocare
Dacă la nivel urban electrificarea e posibilă, transportul greu rămâne problema centrală. Camioanele electrice de mare tonaj sunt încă rare în Europa și aproape inexistente în România. Costurile depășesc 300.000 de euro per vehicul, iar infrastructura pentru încărcare rapidă lipsește complet. Deocamdată, transportatorii mari preferă soluțiile cu gaz natural comprimat sau biocombustibili. Totuși, producători precum Volvo și Scania testează modele electrice în regiune. Pentru România, tranziția în segmentul tirurilor va veni probabil după 2030. Aici, logistica electrică este încă un mit tehnologic, nu o realitate comercială.
Companiile mari trag piața în sus, în timp ce firmele mici rămân în expectativă. Autoritățile promit, dar nu livrează suficient. Reglementările europene forțează schimbarea, iar piața începe să reacționeze. În anii următori, diferențele dintre cei care se adaptează și cei care amână vor deveni decisive.
