Superproducția și risipa alimentară: soluții pentru eficientizarea lanțului de aprovizionare
Veverita Aliona
5 min read
Când unii oameni care au resurse de hrană, iar foametea continuă să afecteze milioane de oameni, supraproducția alimentară și risipa asociată acesteia rămân probleme majore. Statisticile arată că, la nivel global, aproape o treime din alimentele produse nu ajung niciodată la consumatori, fiind irosite de-a lungul lanțului de aprovizionare. În Uniunea Europeană, pierderile alimentare sunt estimate la 88 de milioane de tone anual, echivalentul a 143 de miliarde de euro. România contribuie cu aproximativ 2,55 milioane de tone de alimente risipite pe an, în ciuda faptului că peste 30% din populație se confruntă cu dificultăți economice. Principalele cauze sunt supraestimarea cererii, standardele de calitate impuse de retaileri și lipsa unor mecanisme eficiente de redistribuire a surplusului. În mod paradoxal, sistemul alimentar global este capabil să producă hrană suficientă pentru toți locuitorii planetei, însă disfuncționalitățile de distribuție mențin inegalitățile și pierderile masive. Această contradicție evidențiază necesitatea unor măsuri urgente pentru a optimiza fluxurile de aprovizionare și a reduce risipa.
Supraproducția agricolă: o strategie economică sau un model neeconomic?
Agricultura intensivă a fost promovată drept soluția viitorului pentru securitatea alimentară, dar efectele sale asupra lanțului de aprovizionare sunt complexe. Creșterea randamentelor agricole prin utilizarea tehnologiilor avansate și a subvențiilor guvernamentale a dus la o ofertă excedentară în anumite sectoare. În România, producția de cereale a atins 27,5 milioane de tone în 2023, cu mult peste necesarul intern, generând presiune pe prețuri și pe capacitățile de stocare. Excesul de producție, în loc să fie redistribuit eficient, ajunge adesea să fie vândut sub costuri de producție sau să fie pierdut din cauza lipsei infrastructurii logistice. În plus, expansiunea suprafețelor cultivate pune presiune pe ecosisteme, accentuând degradarea solului și consumul excesiv de apă. Deși supraoferta alimentară poate părea avantajoasă pe termen scurt, realitatea economică arată că un model bazat pe echilibrarea cererii și ofertei este mai sustenabil și mai eficient.
Industria alimentară și standardele estetice: un factor major al risipei
Un alt obstacol major în reducerea risipei alimentare îl reprezintă standardele estetice impuse de marile lanțuri de retail. Fructele și legumele care nu corespund normelor impuse în ceea ce privește forma, dimensiunea sau culoarea sunt eliminate încă din faza de recoltare. Se estimează că aproximativ 20% din producția agricolă europeană nu ajunge pe rafturile magazinelor din acest motiv. În România, fermierii pierd anual sute de tone de produse agricole care nu respectă aceste criterii, chiar dacă sunt perfect comestibile. Această tendință reflectă atât presiunea impusă de marile supermarketuri, cât și preferințele consumatorilor, care sunt influențați de marketingul vizual. O soluție viabilă ar fi promovarea produselor cu „defecte estetice” prin campanii educaționale și implementarea unor politici care să încurajeze acceptarea acestora în comerțul modern.
Ineficiențele din transport și depozitare: pierderi ascunse în lanțul de aprovizionare
Un segment esențial al lanțului de aprovizionare este logistica, unde ineficiențele contribuie semnificativ la risipa alimentară. Lipsa infrastructurii adecvate pentru transportul produselor perisabile și condițiile inadecvate de depozitare sunt principalele cauze ale pierderilor. În România, aproximativ 40% din legumele și fructele importate sau produse local suferă deteriorări în timpul transportului din cauza ambalării necorespunzătoare și a fluctuațiilor de temperatură. O parte dintre acestea nu ajung niciodată la raft, iar altele sunt retrase rapid din vânzare din cauza degradării rapide. O soluție ar fi implementarea unor tehnologii de monitorizare a temperaturii și umidității pe traseul de distribuție, precum și modernizarea infrastructurii de stocare la nivel național.
Rolul lanțurilor de supermarketuri: între responsabilitate și profit
Marile lanțuri de supermarketuri joacă un rol esențial în gestionarea eficientă a stocurilor alimentare, dar de multe ori contribuie la risipa excesivă. Multe produse sunt retrase din vânzare cu mult înainte de expirare, din motive comerciale, pentru a face loc unor noi loturi. În România, marii retaileri generează peste 100.000 de tone de risipă alimentară anual, dintre care o mare parte ar putea fi redistribuită către ONG-uri și bănci de alimente. Cu toate acestea, doar un procent mic din acest surplus ajunge să fie donat, din cauza birocrației și a legislației deficitare privind donațiile de alimente. Un pas esențial pentru reducerea risipei ar fi simplificarea procedurilor fiscale și logistice pentru supermarketuri, încurajându-le să participe activ la inițiative de redistribuire a surplusului.
Digitalizarea lanțului de aprovizionare: o soluție modernă
Un instrument eficient pentru reducerea risipei alimentare este digitalizarea lanțului de aprovizionare. Utilizarea inteligenței artificiale și a analizei de date pentru a estima cererea reală a consumatorilor poate contribui la o mai bună planificare a producției și distribuției. În România, adoptarea soluțiilor digitale în agricultură și retail este încă la un nivel redus, însă exemple de succes din alte țări arată că implementarea unor platforme de monitorizare poate reduce pierderile cu până la 30%. Softurile de gestiune predictivă permit ajustarea stocurilor în timp real, minimizând atât supraproducția, cât și risipa la nivelul magazinelor.
Politici publice pentru reducerea risipei: ce poate face statul?
O componentă esențială a luptei împotriva risipei alimentare este adoptarea unor politici publice coerente. În Uniunea Europeană, strategia „De la fermă la furculiță” își propune să reducă pierderile alimentare cu 50% până în 2030. România, însă, nu are încă o legislație clară și aplicabilă în acest domeniu. Deși există o lege privind diminuarea risipei, adoptată în 2016, aplicarea sa rămâne limitată. Introducerea unor stimulente fiscale pentru companiile care donează alimente și obligativitatea raportării pierderilor ar putea contribui semnificativ la combaterea problemei.
Supraproducția și risipa alimentară sunt două fețe ale aceleiași monede, evidențiind disfuncționalitățile sistemului economic și logistic actual. De la producător la consumator, fiecare verigă a lanțului alimentar are un rol crucial în reducerea pierderilor și eficientizarea distribuției. Prin digitalizare, politici publice eficiente și responsabilizarea marilor retaileri, România poate reduce semnificativ cantitatea de alimente irosite, transformând risipa într-o oportunitate economică și socială.
