Românii care trăiesc doar din business-uri sezoniere – între libertate și vulnerabilitate

În satele de munte, pe plajele românești sau la marginea lanurilor de lavandă, tot mai mulți români își câștigă traiul doar câteva luni pe an. Nu mai vor șefi, nu mai vor birouri, nu mai vor program fix. Vor să-și facă propriul drum. Așa apar tarabe cu produse artizanale, rulote cu clătite calzi, pensiuni improvizate, food truck-uri trase cu sufletul dintr-un capăt în altul al țării. Este o formă de libertate, dar una care vine cu un preț greu: nesiguranța. Potrivit unui raport al Consiliului Național al IMM-urilor, 18% dintre antreprenorii mici și mijlocii din România au declarat că activitățile lor sunt exclusiv sezoniere. Adică trăiesc din vară în vară, din sărbătoare în sărbătoare. Modelul funcționează, dar numai dacă ești dispus să muncești în cinci luni cât alții într-un an. Dacă plouă, dacă n-ai clienți, dacă îți crapă frigiderul în august – ai pierdut tot. E o formă de economie în care sufletul, talentul și instinctul valorează mai mult decât orice MBA.

Cine sunt oamenii care trăiesc dintr-un singur sezon

În spatele afacerilor sezoniere sunt, cel mai adesea, oameni care au renunțat la sistem. Foști corporatiști, IT-iști sătui de ecrane, pensionari cu inițiativă, tineri plecați în străinătate și reveniți cu un vis. Nu sunt milionari, dar au control pe viața lor. Potrivit unui studiu realizat de Impact Hub România, 63% dintre antreprenorii sezonieri se declară mai fericiți decât în perioada când lucrau „normal”. Au un tip de stabilitate emoțională, chiar dacă financiar, totul e un joc de noroc. Modelul lor de viață presupune să accepți că nu ai mereu siguranță, dar poți avea sens. Și că uneori, banii vin cu întârziere, dar libertatea nu întârzie niciodată.

De ce aleg românii afacerea sezonieră?

Sezonalul e ca o promisiune: muncești ca un nebun câteva luni, apoi te oprești și trăiești. Nu e ușor, dar e al tău. Multe afaceri apar din nevoia de a câștiga rapid fără investiții mari: o rulotă, o căsuță de lemn, o idee originală. Conform unui raport de la Eurostat, România are cea mai mare rată de inițiativă antreprenorială din UE în rândul tinerilor fără job fix – 41% preferă proiecte independente, adesea sezoniere. Motivele sunt simple: salariile mici, lipsa oportunităților în orașele mici, dorința de timp liber. În plus, digitalizarea a permis promovarea pe Instagram sau TikTok – iar brandul personal a devenit capital economic. De ce să muncești 12 luni într-un birou, când poți vinde burgeri artizanali 4 luni și să pleci în Asia restul timpului? Mulți o fac. Problema este că sezonul e scurt și România e imprevizibilă: vremea, turismul, legislația. Aici începe riscul, dar și curajul.

Sezonalitatea și fragilitatea economică a unui sistem paralel

Cei care trăiesc din sezonal sunt ca niște acrobați economici. Fără plasă de siguranță. Fără salariu constant, fără bonuri de masă, fără concediu medical. Au două sezoane: unul în care vând cât pot, altul în care încearcă să supraviețuiască. În România, peste 120.000 de activități economice sunt înregistrate ca funcționând sezonier – multe dintre ele fără contabilitate clară sau sprijin instituțional. Doar 12% din antreprenorii sezonieri au un fond de rezervă pentru iarnă, potrivit unui studiu BCR. Restul trăiesc la risc: dacă sezonul merge bine, trăiesc decent. Dacă nu, intră în datorii. Unii își amanetează telefonul, alții împrumută bani de la rude. Sezonierii nu cer ajutor – ei își asumă, dar ar avea nevoie de măsuri fiscale diferențiate, de sprijin pentru educație antreprenorială, de facilități bancare gândite pentru ritmul lor de viață. Deocamdată, sunt invizibili pentru stat, dar esențiali pentru economia locală.

Când banii vin doar vara – cum se supraviețuiește în restul anului

Un sezon bun poate aduce 30.000–50.000 de lei pentru o familie, dar acei bani trebuie să țină un an întreg. E ca și cum ai avea un singur salariu pe an și ai fi nevoit să-l împarți în 12 bucăți. Cei mai disciplinați reușesc: pun deoparte, investesc, calculează. Cei mai mulți, însă, nu pot. Cheltuielile neprevăzute, prețurile care cresc, taxele care nu așteaptă – toate sapă în pușculița sezonului. Pentru sezonieri, iarna nu e odihnă – e stres, e incertitudine. Mulți muncesc temporar în străinătate, alții vând online, unii se angajează provizoriu. Supraviețuirea devine o artă a improvizației și a rezilienței. Dar nimeni nu le spune asta celor care se uită la ei și cred că vara lor e doar distracție.

Birocrația și fiscalitatea – obstacole nevăzute

Cei mai mulți sezonieri nu cer ajutor pentru că sistemul e făcut pentru firme stabile, nu pentru afaceri care respiră doar câteva luni. Fiscalitatea românească e rigidă – taxele sunt anuale, controalele dese, birocrația greoaie. Mulți antreprenori mici nici nu știu ce formulare trebuie completate sau când. În plus, pentru a accesa fonduri europene sau granturi, trebuie să demonstrezi stabilitate, profit constant, angajați. Ori, exact asta nu au. Chiar și băncile refuză deseori creditarea sezonierilor – pentru că nu pot garanta venituri constante. Statul român nu are, încă, o politică fiscală gândită pentru aceste afaceri, deși în alte țări (precum Portugalia sau Grecia) sistemul e adaptat la realitatea economică a sezonului. La noi, sezonierii trebuie să-și găsească singuri drumul, deseori prin pădurea fiscală.

Obține o ofertă de credit pentru societatea ta, de până la 150 000$, în doar 48 de ore. Absolut gratuit.

Aplică aici!

Sezonierii digitali – cum online-ul salvează iarna antreprenorului

Internetul a devenit o plasă de salvare pentru mulți sezonieri. Cei care vând artizanal pot continua online, cei care oferă experiențe pot crea conținut, iar cei care au un brand pot monetiza comunități. O analiză făcută de platforma Gomag arată că peste 25% dintre micii antreprenori români care au afaceri sezoniere și-au deschis un shop online în ultimii trei ani. Lavandă, dulcețuri, handmade, bijuterii, cosmetice – toate se vând acum tot anul, chiar dacă producția are loc într-un singur sezon. În plus, TikTok și Instagram oferă vizibilitate fără bugete mari. O postare virală poate asigura vânzări pentru luni întregi. Sezonierii digitali învață să spună o poveste, nu doar să vândă un produs. Cei mai de succes sunt cei care înțeleg că online-ul nu e doar o vitrină, ci o comunitate. Și că, dacă știi cum să o crești, nu mai depinzi de calendar, ci doar de creativitate.

Ce ar trebui să facă statul pentru a susține acest model economic

Statul român încă tratează business-urile sezoniere ca pe niște ciudățenii de pe marginea drumului. Fără coduri fiscale dedicate, fără deduceri adaptate, fără politici de sprijin. În țări precum Italia, Spania sau Grecia, antreprenorii sezonieri au parte de reduceri fiscale pe perioada activă și plăți eșalonate în extrasezon. În România, nu există diferențiere între cine produce zece luni pe an și cine lucrează doar două. E nevoie de o schimbare legislativă care să recunoască specificul acestui model: impozitare proporțională, microcredite sezoniere, sprijin pentru digitalizare. În plus, autoritățile locale ar putea crea piețe sezoniere, infrastructură pentru rulote, spații pentru târguri. Dacă sezonierii ar fi integrați în planurile de dezvoltare regională, s-ar crea locuri de muncă și s-ar stimula economia circulară. Deocamdată, însă, cei care muncesc doar vara nu cer nimic. Doar să nu fie încurcați.

Modelul economic sezonier va crește. România are o geografie favorabilă: munți, litoral, tradiții, festivaluri, sate pitorești. Cererea pentru produse autentice și experiențe originale e în creștere. Tinerii nu mai vor joburi de 9–17, ci proiecte personale. Dar fără un cadru clar, acest model va rămâne fragil. Dacă statul nu intervine cu măsuri de sprijin, dacă educația nu se schimbă, dacă nu se creează rețele între antreprenori – mulți vor abandona după primele eșecuri. Dar dacă începem să privim aceste business-uri ca pe o resursă strategică pentru economia locală, putem construi o economie paralelă, dar stabilă. Una în care munca are sens, produsele au suflet și libertatea nu e doar un vis de vară. Pentru că România nu are nevoie doar de multinaționale și exporturi, ci și de visători care știu să facă bani din flori de câmp, turtă dulce sau o cafea bună într-o rulotă.