Veverita Aliona 
Exportul românesc, deși concentrat tradițional pe piețele din UE, începe să își croiască drum și prin Asia, printr-un canal puțin discutat – marketplace-urile online. Tot mai multe firme mici din România, cu sub 10 angajați și cifre de afaceri modeste, vând direct pe platforme. Acest fenomen este ideal și legat de două realități: digitalizarea agresivă a piețelor asiatice și barierele mai mici la intrare comparativ cu retailul clasic. În mod surprinzător, cei care conduc aceste inițiative nu sunt corporații, ci antreprenori cu laptopuri și conturi. România are peste 400.000 de firme mici active, iar conform datelor ONRC, cel puțin 1.000 dintre ele înregistrează venituri externe recurente prin platforme asiatice. Acestea nu apar în statisticile oficiale de export pentru că tranzacțiile sunt derulate prin intermediul platformelor, nu prin contracte de comerț clasic. Astfel, realitatea rămâne invizibilă în PIB, dar activă în conturile bancare ale micilor exportatori.
Din atelier în Vietnam: Cine sunt jucătorii nevăzuți
Printre firmele românești care vând în Asia se numără croitorii artizanali, producători de obiecte din lemn, bijutieri independenți și ateliere de cosmetice naturale. Majoritatea sunt fondate de persoane cu experiență în comerțul online. Clienții asiatici sunt atrași de autenticitate, ingrediente naturale și storytelling-ul produsului. Cu un branding bine gândit și etichete traduse în japoneză și vietnameză, micii producători români creează o nișă aparte, unde originea europeană este un atu. Totuși, lipsa unei infrastructuri dedicate în România îi obligă să expedieze prin curieri scumpi, ceea ce taie din profit. Chiar și așa, marja brută rămâne între 20-35%, mai mare decât dacă ar fi vândut în România prin magazine tradiționale.
De ce Asia, nu Europa? Răspunsul este în cifre
Mulți se întreabă de ce aceste firme mici aleg Asia în locul unui drum mai simplu spre piața europeană. Răspunsul e rece și contabil: în Asia, prețul mediu de vânzare pentru produse artizanale românești este cu 40-60% mai mare. Un set de bijuterii handmade vândut în România cu 120 lei poate fi listat în Asia la echivalentul a 250 lei. Asta se datorează gândirii că produsele europene sunt premium și exotice. În plus, concurența locală este fragmentată, nu industrializată ca în Germania sau Franța. În Singapore, de exemplu, clienții apreciază produsele naturale europene ca parte din lifestyle-ul lor. În același timp, taxele vamale pentru produse cu valoare sub 100 dolari sunt deseori zero, iar procesul de livrare este rapid prin parteneriatele logistice ale marketplace-urilor. Pentru o firmă din Iași care vinde genți din piele, asta înseamnă mai puțin stres birocratic și mai mult focus pe produs. În UE, formalitățile legate de TVA, înregistrări OSS și etichete în multiple limbi complică lucrurile.
Logistica, călcâiul lui Ahile
Dacă ceva stă în calea unei expansiuni serioase, acela este logistica. Firmelle mici nu au capacitatea să trimită containere sau să aibă stocuri locale în Asia. Astfel, fiecare comandă se expediază individual, deseori cu Poșta Română, Fan Courier sau servicii tip EMS. Costul mediu de expediere al unui colet sub 1 kg către Asia este între 90-130 lei, ceea ce în unele cazuri face produsul final mai scump decât concurența locală. Firmele care reușesc sunt cele care își optimizează ambalajele, aleg variante de livrare combinate și negociază direct cu companiile de curierat. Totuși, România nu are niciun centru logistic dedicat exportului spre Asia, ceea ce creează un dezavantaj structural față de Polonia sau Ungaria.
Platformele care contează: Ce aleg românii și de ce
Nu toate marketplace-urile sunt egale, iar alegerile antreprenorilor români reflectă confort. Shopee este preferat pentru piețele din Asia de Sud-Est – Indonezia, Filipine – datorită taxelor mici și ușurinței de înregistrare. Lazada, deținut de Alibaba, e atractiv pentru Singapore și Thailanda. Alibaba B2B funcționează mai bine pentru produse industriale sau în cantități mari, ceea ce e rar în cazul firmelor mici. Rakuten Japonia este mai complicat de accesat, dar are prețuri de listare superioare, ceea ce atrage câteva ateliere specializate din România. În general, aceste platforme cer documente minime: certificat de înregistrare, cont bancar internațional și poze de produs. Bariera principală rămâne limba – doar unele platforme oferă interfață în engleză, iar traducerile automate nu ajută în branding.
Fiscalitate și labirintul juridic al vânzărilor externe
Vânzările către clienți asiatici ridică o problemă serioasă: cum se declară veniturile și cum se gestionează TVA-ul? În multe cazuri, firmele mici din România înregistrate ca neplătitoare de TVA se află într-o zonă gri – platformele nu solicită dovada înregistrării TVA, iar tranzacțiile se fac prin procesatori de plăți internaționali, nu prin facturi clasice. Aici apare riscul: ANAF poate considera unele venituri ca fiind ascunse sau slab documentate, mai ales dacă plățile intră prin conturi PayPal sau Wise fără documente contabile clare. Există însă și soluții. Unele firme folosesc softuri de facturare automate, care generează invoice-uri în limba engleză și le asociază fiecărei vânzări. Totuși, fiscalitatea românească nu este adaptată realităților comerțului digital globalizat.
Parteneriate informale și rețele de sprijin
Deși par izolate, aceste firme mici nu sunt singure. În spatele succesului există mici rețele informale de sprijin – grupuri de WhatsApp, forumuri de antreprenori și canale private pe Discord sau Telegram. Aici se împărtășesc idei, se dau sfaturi despre livrări, se fac recomandări de traducători și influenceri. Comunitatea este mică, dar extrem de solidară. În lipsa unui cadru oficial de sprijin pentru export digital, aceste rețele devin școli de business real. Aceste parteneriate reduc costurile și sporesc valoarea adăugată percepută de clientul final. În lipsa unor politici naționale de export digital, singurul sistem funcțional este cel creat de antreprenori, prin colaborări directe.
Ce înseamnă acest val pentru economia românească?
Exporturile firmelor mici prin marketplace-uri asiatice nu apar în statisticile oficiale, dar generează venituri reale, locuri de muncă și sfaturi. Într-o țară în care PIB-ul este dominat de corporații și exporturi industriale, acest tip de export „invizibil” adaugă valoare în zone unde altfel economia locală e inertă. Mai mult, aceste firme mici devin ambasadori informali ai României. Fiecare client asiatic care primește un produs cu etichetă „made in Romania” intră în contact cu o cultură pe care altfel nu ar fi descoperit-o.
Obstacole sistemice și lipsa unei viziuni naționale
Chiar dacă fenomenul crește organic, el este ignorat complet de politicile economice actuale. Nu există niciun program guvernamental dedicat exportatorilor prin marketplace-uri, nicio instituție care să ofere consultanță specializată și niciun ghid oficial pentru export digital în afara UE. Această lipsă de recunoaștere are consecințe: antreprenorii învață din greșeli, pierd bani din lipsă de cunoștințe fiscale și pierd oportunități din cauza lipsei de sprijin logistic. Comparativ, Polonia are un program național de susținere a vânzării online către Asia, cu subvenții pentru traducere, ambalaje și campanii de marketing în limbi asiatice. România încă tratează exportul ca fiind exclusiv doar firmelor mari sau al comerțului clasic.
Pentru ca exportul micro firmelor românești pe marketplace-uri asiatice să devină o forță economică reală, este nevoie de trei direcții clare: educație antreprenorială aplicată, infrastructură digitală și logistică și recunoaștere fiscală și juridică a acestor activități. Firmele au nevoie de cursuri accesibile, create de oameni care chiar vând în Asia, nu de teorie din birouri. La nivel logistic, statul ar putea sprijini crearea unor hub-uri regionale cu preluare rapidă a coletelor pentru Asia, reducând costurile și timpii de livrare. Fiscal, ANAF trebuie să ofere reguli clare, simple și aplicabile pentru comerțul digital global – nu pedepse, ci îndrumare.
