Mută culturile pe verticală pentru a evita seceta: o  necesitate în agricultura românească

Seceta nu mai este o excepție în România, ci o realitate cu efecte devastatoare asupra agriculturii. În 2022, de exemplu, peste 700.000 de hectare au fost afectate de secetă pedologică severă, potrivit datelor MADR. Lipsa apei din sol a redus drastic producțiile de porumb și floarea-soarelui, principalele culturi de câmp. În sud-estul țării, fermierii au pierdut până la 60% din recolte, ceea ce a creat o presiune asupra veniturilor agricole. În ciuda sistemelor de irigații existente, doar 1,8 milioane de hectare din cele peste 9 milioane arabile sunt acoperite cu astfel de rețele. Acest deficit structural arată că metodele tradiționale nu mai sunt suficiente. Costurile cu pomparea apei și prețurile la energie agravează problema. Astfel, se conturează nevoia unor soluții inovatoare, sustenabile și adaptabile. Agricultura verticală răspunde exact acestui lucru, oferind un cadru de producție controlat, independent de factorii climatici externi.

Ce înseamnă agricultura verticală și de ce este mai mult decât un trend

Agricultura verticală presupune cultivarea plantelor în straturi suprapuse, în spații închise, cu climat controlat. Această metodă permite cultivarea fără sol, cu un consum de apă redus cu până la 95%. Producția poate fi realizată în containere maritime reamenajate, hale industriale sau clădiri urbane dezafectate. Iluminarea cu LED-uri special calibrate înlocuiește soarele, iar nutrienții sunt livrați direct la rădăcină, asigurând o creștere constantă. Lipsa pesticidelor, reducerea emisiilor de CO₂ și trasabilitatea completă a produselor sunt alte beneficii. În România, tehnologia este încă la început, dar interesul crește rapid, mai ales în rândul start-up-urilor agricole și investitorilor din agricultură. Avantajul principal: independența față de vreme și capacitatea de a produce tot timpul anului, în orice zonă geografică.

Eficiența apei în sistemele verticale

Una dintre cele mai puternice justificări pentru adoptarea agriculturii verticale este economia uriașă de apă. În medie, un sistem hidroponic închis consumă cu 90-95% mai puțină apă decât agricultura în câmp deschis. Acest lucru este posibil prin recircularea apei și dozarea precisă a nutrienților. În condițiile în care România are anual între 350 și 550 mm precipitații (cu mult sub media europeană), eficiența apei devine esențială. În același timp, un sistem vertical poate cultiva, de exemplu, 1 kg de salată cu doar 1,5 litri de apă, față de 250 litri în agricultură clasică. Aceste cifre trebuie luate în serios în care competiția pentru apă va crește. Agricultura verticală nu doar salvează resursele, ci le valorifică, fără pierderi, scurgeri sau evaporări.

Potențialul României în dezvoltarea fermelor verticale

Orașele din România dispun de un fond imobiliar neutilizat, care poate fi transformat în spații agricole. Clădiri lăsate, foste hale industriale sau spații comerciale nefolosite pot găzdui unități agricole verticale. Avantajele sunt clare: reducerea lanțului de distribuție, livrare rapidă și prospețime garantată. În plus, se poate crea un sistem prin utilizarea deșeurilor organice pentru fertilizare și a energiei regenerabile pentru alimentarea instalațiilor

Producția pe verticală: randament și control total asupra ciclului de cultură

Unul dintre marile atuuri ale sistemelor verticale este controlul complet asupra parametrilor de mediu. Temperatura, umiditatea, pH-ul, lumina și nutrienții sunt reglate digital, cu intervenție minimă din partea omului. Astfel, se elimină complet riscurile climei– grindina, seceta, înghețul sau inundațiile nu mai afectează recolta. Un ciclu de producție poate dura doar 21-28 de zile în cazul salatei, cu până la 12 cicluri anuale, față de doar 1-2 în aer liber. Producțiile sunt standarde, fără fluctuații, iar calitatea este constantă. În plus, riscurile de contaminare sunt minime, iar nevoia de tratamente chimice dispare. Pentru fermierii care au suferit pierderi din cauza secetei, agricultura verticală oferă o alternativă.

Costurile de implementare în România

Investiția inițială într-o fermă verticală nu este deloc neglijabilă, dar trebuie analizată prin prisma durabilității. În medie, un container agricol complet echipat costă între 45.000 și 100.000 de euro, în funcție de capacitate și tehnologii incluse. La o producție constantă de 20-25 kg/zi de verdețuri, recuperarea investiției se poate face în 2-4 ani. În România, prețul la legumele proaspete de calitate a crescut cu 12% în 2024, ceea ce încurajează rentabilitatea unor astfel de proiecte. Sprijinul european prin PNS 2023-2027 include linii de finanțare pentru digitalizare și sustenabilitate în agricultură, care pot acoperi până la 65% din costuri.

Agricultura verticală și oportunitățile pentru tinerii antreprenori

Tinerii din mediul rural pot beneficia direct de tranziția către agricultura verticală, mai ales în contextul în care migrarea forței de muncă agricolă continuă. Un sistem vertical necesită mai puțină forță de muncă, dar mai multă competență digitală și managerială. Pentru tinerii absolvenți ai facultăților de agronomie, horticultură sau inginerie, această nișă oferă o alternativă la emigrarea profesională. Mai mult, parteneriatele cu universități și centre de cercetare agricolă pot facilita accesul la tehnologie.

Obține o ofertă de credit pentru societatea ta, de până la 150 000$, în doar 48 de ore. Absolut gratuit.

Aplică aici!

Provocările legislative și lipsa unui cadru de reglementare corect

În România nu există încă o legislație specialăă pentru agricultura verticală, ceea ce creează obstacole administrative. Fermierii care doresc să acceseze fonduri europene trebuie să se încadreze în definițiile clasice ale exploatațiilor agricole. De asemenea, lipsa codurilor CAEN dedicate face ca înregistrarea activităților să fie diversă. Fiscul și autoritățile locale nu au criterii clare pentru evaluarea fiscală a acestor unități. Este nevoie de o adaptare a cadrului legal care să recunoască specificitatea tehnologică și ecologică a acestor sisteme. În alte țări, precum Olanda sau Danemarca, fermierii verticali beneficiază de facilități fiscale și infrastructură publică de sprijin. România riscă să piardă terenul acestei inovații dacă nu actualizează rapid normele.

Impactul asupra siguranței alimentare

Unul dintre cele mai importante beneficii ale agriculturii verticale este consolidarea siguranței alimentare naționale. Când vRomânia importă anual peste 70% din legumele proaspete consumate în extrasezon, cultivarea pe verticală oferă o soluție de autosuficiență. Prin integrarea acestor sisteme în centrele de consum, timpul de transport se reduce, iar pierderile logistice scad sub 5%. Acest lucru înseamnă alimente mai proaspete, mai sigure și mai puțin poluante. Fermierii pot livra direct către supermarketuri, restaurante, școli sau spitale, eliminând intermedierea excesivă. De asemenea, în cazul unor crize climatice sau geopolitice, astfel de ferme pot acoperi rapid nevoile locale. Agricultura verticală nu este doar o alternativă pentru producție, ci o componentă în arhitectura securității alimentare.

Sustenabilitatea ecologică și reducerea presiunii asupra solului

Un alt element în evaluarea agriculturii verticale este impactul pozitiv asupra mediului și protejarea terenurilor agricole. În fiecare an, România pierde aproximativ 1.000 hectare de teren arabil din cauza urbanizării, eroziunii și salinizării. Prin mutarea unei părți din producția vegetală în spații verticale, se reduce presiunea pe aceste terenuri fragile. În plus, sistemele hidroponice nu necesită sol, iar culturile nu contribuie la degradarea stratului de humus. Pesticidele și erbicidele sunt eliminate din ecuație, iar consumul de îngrășăminte este optimizat prin dozare automată. Totodată, fermele verticale pot funcționa pe energie regenerabilă, reducând emisiile de carbon. În medii urbane, ele pot chiar contribui la reducerea efectului de insulă termică, datorită vegetației constante și umidității produse.

Mutarea culturilor pe verticală nu este doar un răspuns la secetă, ci o formă de reinventare a agriculturii în fața provocărilor secolului acesta. Nu putem vorbi despre securitate alimentară, eficiență economică și sustenabilitate fără să regândim modelul agricol tradițional. România are resurse, expertiză și acces la fonduri europene – ceea ce lipsește este curajul de a pune pe primul loc inovația.