Materiale locale față importuri – echilibrul al construcțiilor din România

Industria construcțiilor din România traversează o perioadă grea, în care deciziile legate de aprovizionarea cu materiale locale sau importate influențează direct costurile și ritmul proiectelor. Pe de o parte, România dispune de resurse naturale considerabile – argilă, nisip, calcar – care pot susține o producție autohtonă solidă de cărămidă, ciment, var sau BCA. Pe de altă parte, constructorii se confruntă adesea cu lipsa capacității de producție, tehnologie învechită și întârzieri logistice din partea producătorilor locali. În 2024, peste 53% din materialele utilizate în proiectele mari de infrastructură și construcții comerciale au provenit din import, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). În același timp, patronatele din domeniu semnalează un dezechilibru periculos: pe măsură ce importurile cresc, producătorii români pierd cota de piață și închid capacități de producție. Astfel, piața se împarte dezechilibrat între nevoia de autonomie economică și presiunile globale de competitivitate.

Producția autohtonă de cărămidă – între tradiție industrială și provocări moderne
România a avut o lungă tradiție în producerea de cărămidă și materiale ceramice, cu fabrici emblematice în județele Mureș, Bihor, Sibiu și Arad, care deserveau nu doar piața internă, ci și piețe externe din Europa Centrală. În prezent, însă, doar câteva unități mai funcționează la capacitate completă. Companii precum Cemacon, Brikston sau Siceram încă mențin standarde înalte de calitate, dar se confruntă cu presiuni legate de costurile de producție și concurența materialelor importate, mai ales din Ungaria, Polonia și Turcia. Datele din 2023 arată că România a produs aproximativ 1,7 milioane de tone de cărămidă, în scădere cu 12% față de 2020, în timp ce importurile au crescut cu 18% în aceeași perioadă. Principalele provocări țin de costul energiei, lipsa forței de muncă specializate și întârzierile birocratice în obținerea avizelor de mediu pentru modernizarea liniilor de producție.

Cimentul românesc – un pilon industrial în fața presiunii externe
România deține câteva dintre cele mai mari capacități de producție de ciment din Europa de Est, prin jucători precum Holcim România, Heidelberg Materials sau CRH. În ciuda acestui avantaj, datele de la Consiliul Concurenței indică o creștere constantă a importurilor de ciment din Ucraina, Bulgaria și Turcia. În 2024, peste 21% din cimentul utilizat în România a fost adus din afara țării, mai ales în sudul și sud-estul țării, unde prețul de transport din porturile bulgărești este competitiv. Această realitate subminează capacitatea companiilor locale de a investi în retehnologizare și tranziție ecologică. Deși cimentul produs în România este de calitate superioară, presiunea prețului și politica practicată de unii exportatori fac dificilă păstrarea echilibrului.

BCA-ul și izolarea termică – cum au invadat importurile șantierele românești
Blocurile de beton celular autoclavizat (BCA) reprezintă unul dintre cele mai utilizate materiale în construcțiile rezidențiale. În România, firme precum Macon, Soceram și Celco produc BCA de calitate, adaptat condițiilor climatice locale. Cu toate acestea, piața a fost invadată în ultimii ani de produse similare provenite din Ucraina și Belarus, care ajung la prețuri cu până la 20% mai mici. În 2023, aproape 30% din BCA-ul vândut în România a fost importat, în special în zonele de frontieră estică. Aceste produse nu respectă întotdeauna standardele EN pentru izolație și durabilitate, dar sunt preferate de dezvoltatorii mici sau medii care încearcă să reducă bugetele de construcție.

Obține o ofertă de credit pentru societatea ta, de până la 150 000$, în doar 48 de ore. Absolut gratuit.

Aplică aici!

Lemnul de construcții – între suprataxarea exporturilor și importuri masive din Rusia
România este unul dintre cei mai mari exportatori de cherestea din Europa, dar în mod paradoxal importă anual cantități semnificative de lemn pentru construcții. În 2024, România a exportat peste 1,8 milioane m³ de lemn brut, în timp ce a importat aproximativ 550.000 m³ de grinzi și scânduri, în principal din Ucraina, Belarus și Rusia, potrivit datelor Eurostat. Problema nu ține de lipsa resurselor, ci de lipsa valorificării acestora pe plan intern. Fabricile românești de prelucrare a lemnului sunt insuficiente sau depășite tehnologic, iar investițiile în uscătoare moderne și linii de debitare automate sunt reduse. Pe fondul creșterii cererii pentru case din lemn sau structuri modulare, importurile au devenit o soluție „de avarie” pentru mulți dezvoltatori. În plus, controalele silvice stricte din România cresc costurile pentru lemnul local, în timp ce marfa importată intră adesea la prețuri nedeclarate corect.

Fierul beton și oțelul – o dependență de importuri
Construcțiile mari, infrastructura rutieră și proiectele industriale au nevoie masivă de oțel-beton, un material greu, scump și dificil de transportat. România produce oțel în combinatele de la Galați (Liberty Steel) și Călărași, dar în ciuda acestor capacități, peste 40% din necesarul de oțel-beton provine din importuri, mai ales din Turcia, Egipt și Polonia. Costurile energetice ridicate, instabilitatea fiscală și incertitudinile legate de politica industrială a statului român descurajează producția locală. În 2023, prețul mediu al fierului beton importat era cu 8-10% mai mic decât cel produs intern, conform Asociației Producătorilor de Oțel din România.

Tâmplăria și termopanele – o excepție românească în fața valului de importuri
Un domeniu în care România a reușit să se impună în fața importurilor este cel al tâmplăriei PVC și aluminiu. Companii precum QFort, Barrier sau Ramplast au investit masiv în linii de producție moderne, obținând produse competitive atât din punct de vedere al calității, cât și al prețului. În 2024, peste 85% din termopanele vândute în România au fost produse local, un record în contextul dependenței generale de importuri. Acest succes se datorează unui cumul de factori: orientarea către export, accesul la fonduri europene și parteneriate solide cu distribuitori interni. În plus, consumatorii români au devenit mai exigenți în ceea ce privește izolația fonică și termică, ceea ce a determinat producătorii autohtoni să ridice standardele. Totuși, presiunea rămâne: importurile din China sau Turcia, deși încă limitate, vin cu oferte tot mai agresive, punând la încercare competitivitatea internă.

Adezivii, chituri și tencuielile – produse aparent minore, dar cu impact major
Produsele auxiliare precum adezivii, chituri sau tencuielile decorative reprezintă un segment adesea ignorat în analiza balanței comerciale, dar ele au o importanță crucială în calitatea lucrărilor de construcție. Totuși, importurile continuă să crească, în special din Polonia și Germania, unde marii producători au capacități mai mari și costuri unitare mai mici. În 2023, importurile de adezivi și tencuieli au crescut cu 16%, atingând o valoare de peste 120 milioane euro. Multe șantiere preferă aceste produse pentru omogenitatea lor și reputația internațională a brandurilor.

Piața gresiei și faianței – între gusturi moderne și producție italiană sau spaniolă
România are o producție redusă de plăci ceramice, iar cererea este acoperită în proporție de 70% prin importuri din Italia, Spania și Polonia. Motivele țin atât de lipsa de tradiție în acest segment, cât și de preferințele consumatorilor români pentru branduri cu notorietate. În 2024, conform datelor UNIMAT, valoarea importurilor de gresie și faianță a depășit 290 milioane euro. Cu toate acestea, există inițiative locale, cum ar fi Sanex (parte din grupul Lasselsberger), care încearcă să câștige teren prin colecții adaptate pieței interne și prețuri competitive.

Transportul și logistica – bariera invizibilă a producătorului local
Unul dintre cele mai mari dezavantaje ale producătorilor locali de materiale de construcție este infrastructura logistică deficitară. În lipsa unor rețele eficiente de cale ferată și centre logistice regionale, costurile de transport intern pot fi mai mari decât cele de import. De exemplu, transportul unei tone de ciment de la Aleșd la București costă în medie cu 20% mai mult decât aducerea aceleiași cantități din Ruse (Bulgaria). Această situație favorizează importurile și descurajează contractele pe termen lung între fabrici românești și dezvoltatori. În plus, întârzierile administrative la obținerea avizelor pentru transport sau livrările la timp afectează încrederea în lanțul de aprovizionare autohton.

Factori legislativi și reglementări – frâna birocratică a dezvoltării locale
Un alt obstacol pentru dezvoltarea producției locale îl reprezintă legislația și adesea contradictorie în ceea ce privește protecția mediului, fiscalitatea și certificarea materialelor. Deși există programe naționale de sprijin pentru industria materialelor de construcții, ele sunt fragmentate și greu accesibile pentru IMM-uri. Autorizațiile pentru construcția sau modernizarea fabricilor pot dura luni sau chiar ani, iar lipsa unei strategii industriale lasă companiile fără direcție clară. În același timp, importatorii beneficiază de reguli mai simple și de acorduri comerciale care le permit accesul rapid pe piață.

România nu poate ignora realitatea globalizată în care importurile sunt parte integrantă a economiei moderne, dar nici nu își permite să rămână captivă acestora. Dezvoltarea unei piețe locale solide de materiale de construcție este esențială pentru suveranitatea economică, echilibrul balanței comerciale și siguranța națională în cazul unor șocuri externe. Statul român trebuie să intervină inteligent, prin politici de sprijin, investiții în infrastructură și reglementări clare, pentru a încuraja producția internă. În lipsa unor decizii ferme, construcțiile din România vor rămâne vulnerabile, iar economia va continua să piardă valoare adăugată.