Lupta pentru volan: cum schimbă deficitul de șoferi piața logistică europeană
Veverita Aliona
6 min read
Transportul rutier european se confruntă cu o criză neobișnuită: deficitul acut de șoferi profesioniști. În ultimii ani, lipsa forței de muncă din acest sector a devenit una dintre cele mai mari provocări logistice ale continentului. Potrivit Uniunii Internaționale a Transporturilor Rutiere (IRU), Europa are nevoie de peste 400.000 de șoferi, iar tendința este în creștere. În țări precum Germania, Franța sau Marea Britanie, vârsta medie a șoferilor depășește 50 de ani, iar puțini tineri aleg această profesie. Companiile se confruntă nu doar cu o criză de personal, ci și cu una de imagine: meseria este percepută ca grea, malplătită și lipsită de perspectivă. Această realitate împinge tot mai multe firme occidentale să caute soluții în Estul Europei, acolo unde oferta de muncă este încă disponibilă. România, Polonia, Bulgaria și Ucraina au devenit, astfel, surse majore de recrutare pentru transportul european. Lipsa de șoferi nu afectează doar livrările, ci și prețurile, termenele de transport și banii firmelor.
România -de la deficit intern la export de forță de muncă
România, cu peste 250.000 de șoferi profesioniști activi, a devenit un jucător clar în lanțul logistic european. În ultimele două decenii, transportatorii români au cucerit piața vest-europeană prin costuri mai mici și flexibilitate operațională. Totuși, acest succes are un revers: tot mai mulți șoferi aleg să lucreze pentru companii străine, în special din Germania, Olanda sau Franța. Salariile net superioare și condițiile mai bune îi atrag peste graniță. În timp ce un șofer român angajat intern câștigă între 5.000 și 8.000 de lei, în Vest aceleași servicii sunt plătite de două-trei ori mai bine. Această migrație masivă a forței de muncă lasă firmele românești în dificultate. În lipsa șoferilor, unele companii reduc flotele, altele își scot serviciile. Paradoxal, România exportă șoferi, dar importă transporturi.
Costul ascuns al logisticii ieftine
Succesul transportului est-european a fost construit pe un avantaj clar: costurile reduse. Combustibilul mai ieftin, taxele mai mici și forța de muncă accesibilă au făcut din firmele românești și poloneze furnizori de servicii preferați în Vest. Totuși, această strategie devine tot mai greu de susținut. Pe fondul inflației, al creșterii costurilor cu întreținerea flotelor și al presiunilor pentru creșterea salariilor, marjele s-au subțiat drastic. În plus, noile reguli europene din Pachetul Mobilitate impun restricții privind timpii de lucru, cabotajul și întoarcerea obligatorie a camioanelor în țara de origine. Aceste reglementări cresc costurile și reduc flexibilitatea, afectând direct competitivitatea transportatorilor din Est.
Polonia – exemplul unei strategii logistice coerente
Polonia este considerată liderul logistic al Europei de Est și principalul exportator de servicii de transport rutier din Uniune. Cu peste 300.000 de firme de profil și o infrastructură rutieră modernizată, țara a reușit să transforme transportul într-un pilon strategic al economiei. Guvernul polonez a sprijinit activ sectorul prin subvenții, credite preferențiale și programe de formare profesională. Rezultatul este vizibil: companiile poloneze operează flote moderne, au o reputație bună în Occident și reușesc să atragă inclusiv șoferi din Ucraina, Belarus sau România. Această strategie a consolidat poziția Poloniei ca hub logistic regional. În contrast, România nu are încă o politică națională coerentă pentru transportul rutier, deși sectorul contribuie semnificativ la PIB. Lipsa infrastructurii și birocrația administrativă frânează dezvoltarea.
Tinerii evită volanul: problema generațională
Unul dintre motivele ale crizei este dezinteresul noii generații pentru meseria de șofer. Tinerii români privesc transporturile ca pe o soluție temporară, nu ca pe o carieră. În ciuda cererii uriașe, școlile de formare profesională nu reușesc să atragă suficienți cursanți. Costurile ridicate pentru obținerea permisului și categoriilor profesionale, birocrația și lipsa unei imagini atractive a meseriei descurajează potențialii candidați. În plus, stilul de viață nomad și separarea prelungită de familie sunt percepute ca sacrificii prea mari. Fără o strategie de reînnoire a generațiilor, deficitul de șoferi se va accentua. Companiile încearcă să contracareze această tendință prin campanii de imagine și oferte de beneficii suplimentare. Totuși, fără o schimbare structurală, rezultatele vor fi limitate.
Ucraina și Moldova – rezervoare de forță de muncă
Războiul din Ucraina a schimbat pieța muncii în regiune. Mulți bărbați apți de muncă au fost recrutați, dar o parte dintre șoferii profesioniști au migrat către companii din Uniunea Europeană. Ucrainenii și moldovenii sunt astăzi printre cei mai căutați lucrători în transportul internațional. Multe firme românești și poloneze îi angajează prin contracte temporare, oferindu-le salarii mai mari decât în țările lor, dar tot sub nivelul occidental. Acest aflux de forță de muncă a atenuat temporar criza, dar a creat și o dependență riscantă. În lipsa unei integrări legislative clare, mulți șoferi non-UE lucrează în condiții precare sau fără protecție socială reală. Situația arată cât de interdependentă a devenit logistica europeană: de la Varșovia la Timișoara, totul depinde de disponibilitatea unei forțe de muncă mobile, ieftine și dispuse să accepte compromisuri.
Digitalizarea transporturilor și impactul asupra resursei umane
Transformarea digitală pătrunde și în transporturi, dar efectele asupra pieței muncii sunt ambivalente. Telematica, sistemele de planificare automată și aplicațiile de management logistic reduc munca administrativă, dar nu înlocuiesc șoferii. În schimb, impun competențe noi: utilizarea tabletelor, înțelegerea traseelor optimizate și respectarea procedurilor digitale. Această profesionalizare crește cerințele pentru formare, ceea ce poate atrage tineri familiarizați cu tehnologia. Totodată, firmele mari investesc în automatizare parțială și camioane semi-autonome, însă aceste soluții sunt încă departe de implementarea pe scară largă. Pentru moment, logistica europeană rămâne dependentă de factorul uman. România are șansa să se poziționeze ca furnizor de personal calificat digital.
Salarii, diurne și realitatea din teren
Un subiect mai delicat în transportul est-european îl reprezintă diurnele și salariile nete. Mulți șoferi români primesc un salariu minim oficial, completat de diurne consistente, o practică folosită pentru optimizarea fiscală. Deși legală într-o anumită măsură, această metodă creează vulnerabilități: contribuțiile sociale sunt mai mici, iar pensiile viitoare sunt neglijabile. În plus, diferențele între companii sunt uriașe: unii angajatori oferă bonusuri pentru kilometri, alții penalizări pentru întârzieri. În timp ce firmele vestice oferă pachete salariale transparente, cele estice încă funcționează pe modele arhaice.
Infrastructura: veriga slabă a logisticii românești
Oricât de buni ar fi șoferii și companiile românești, infrastructura rămâne cel mai mare obstacol în calea dezvoltării. Lipsa autostrăzilor, drumurile învechite și timpii lungi de tranzit reduc eficiența economică. Un transport intern între Timișoara și Iași durează cât unul internațional între România și Germania. În plus, lipsa parcărilor sigure și a centrelor logistice moderne descurajează operatorii străini să lucreze direct cu parteneri locali. Proiectele mari de infrastructură, precum Autostrada Moldovei sau Sibiu-Pitești, ar putea schimba radical situația, dar ritmul este lent. Fără o rețea rutieră competitivă, România va rămâne o pepinieră de șoferi, nu un centru logistic.
Presiunea ecologică și tranziția spre transport verde
Uniunea Europeană impune treptat standarde tot mai stricte privind emisiile de CO₂, iar transportul rutier este în centrul atenției. Deși camioanele electrice și pe hidrogen sunt în dezvoltare, adoptarea lor este limitată de costuri și lipsa infrastructurii de încărcare. Pentru companiile est-europene, investițiile în flote verzi sunt greu de suportat financiar. România, cu un parc auto logistic îmbătrânit, riscă să devină necompetitivă în fața țărilor care fac deja tranziția. Totuși, există semne de schimbare: unele firme românești investesc în vehicule Euro 6, în sisteme telematice pentru reducerea consumului și în programe de șofat ecologic. Presiunea ecologică va remodela piața muncii, cerând șoferi mai bine instruiți și companii mai tehnologizate.
O abordare europeană ar putea armoniza reglementările și ar reduce dumpingul social dintre Est și Vest. România ar trebui să participe activ la aceste discuții, mai ales că este direct afectată. În același timp, companiile trebuie să investească în angajați: salarii decente, programe mai flexibile și respect față de muncă. Experiența arată că un șofer motivat valorează mai mult decât un camion nou.
