Veverita Aliona 
România merge încă pe drumuri care par desprinse dintr-o altă epocă, în timp ce alte țări și-au construit rețele moderne de autostrăzi. Când ieși pe șosea, vezi imediat diferența dintre ce avem și ce ar trebui să avem. Drumurile naționale, cu o singură bandă pe sens, au ajuns să suporte fluxuri enorme de mașini și tiruri. În loc să fluidizeze traficul, aceste artere se sufocă zilnic sub greutatea transporturilor. Autostrăzile, care ar trebui să fie coloana vertebrală a economiei, rămân doar în planuri și machete colorate. Fiecare guvern vine cu promisiuni, dar kilometrii reali se măsoară greu și încet. Între timp, oamenii pierd ore întregi pe drumuri gândite pentru un alt volum de trafic. Antreprenorii se plâng, transportatorii se plâng, dar soluțiile vin cu o întârziere dureroasă. România a rămas cu drumuri naționale ca schelet de infrastructură, dar realitatea economică cerea autostrăzi de acum 20 de ani.
Hățișul birocratic care înghite timpul
Când un proiect de autostradă se anunță, toată lumea aplaudă și speră. Apoi urmează realitatea: ani de zile pentru avize, hârtii, contestații și proceduri fără sfârșit. Licitațiile devin mai degrabă lupte juridice decât pași către construcție. Companiile care pierd nu acceptă rezultatul și dau statul în judecată, ceea ce blochează șantierele încă din fașă. Studiile de fezabilitate sunt reluate de mai multe ori, parcă pentru a consuma timp, nu pentru a grăbi execuția. Între timp, drumurile continuă să fie folosite și să se degradeze. Lipsa unei abordări ferme din partea autorităților transmite mesajul că proiectele nu sunt prioritare. În alte țări, procedurile sunt simplificate și clare, iar construcțiile încep fără aceste bâlbe. La noi, între momentul în care apare ideea și ziua inaugurării pot trece zece ani sau chiar mai mult.
Banii europeni care trec pe lângă noi
Uniunea Europeană ne-a oferit bani pentru autostrăzi, dar noi i-am folosit prea puțin sau i-am pierdut. Nu e vorba de lipsa finanțării, ci de incapacitatea de a gestiona proiectele. România a reușit performanța de a returna fonduri pentru că nu a respectat termenele sau pentru că lucrările s-au blocat. În timp ce alte state au absorbit masiv fonduri și au construit rețele moderne, noi am rămas la nivelul promisiunilor. De fiecare dată când ratăm un proiect, pierdem mai mult decât niște kilometri de asfalt: pierdem conexiuni economice și șanse de dezvoltare. Investitorii văd asta și aleg să meargă acolo unde există certitudine. În plus, faptul că avem la dispoziție resurse și totuși nu le folosim transmite un semnal negativ. Alte țări din regiune și-au valorificat rapid oportunitățile, iar acum sunt cu ani lumină înainte.
Nota de plată ascunsă a drumurilor naționale
La prima vedere, faptul că mergem pe drumuri naționale în loc de autostrăzi pare doar incomod. Dar în realitate costurile sunt uriașe și le plătim zilnic, chiar dacă nu le vedem pe factură. Transporturile durează mai mult, ceea ce înseamnă bani pierduți pentru firme. Șoferii stau blocați în coloane, iar combustibilul consumat în plus se transformă în cheltuieli nejustificate. Mașinile se strică mai repede pe drumuri proaste și înguste. Accidentele, mult mai frecvente pe drumurile naționale, adaugă costuri sociale și umane greu de cuantificat. Spitalele sunt încărcate, poliția la fel, iar familiile poartă povara. În plus, drumurile gândite pentru un trafic redus se uzează rapid și cer reparații constante. Toate aceste cheltuieli ascunse sunt, în final, mai mari decât investiția într-o autostradă.
România, o țară cu regiuni rupte între ele
Dacă te uiți pe harta autostrăzilor din România, observi imediat că sunt concentrate doar în anumite zone. Transilvania și Banatul au legături mai bune, ceea ce explică și dezvoltarea lor mai rapidă. Moldova, în schimb, rămâne izolată, cu investiții reduse și șanse mai mici. Fără o conexiune rapidă cu vestul Europei, estul țării devine o periferie logistică. Antreprenorii de acolo se plâng de costuri mai mari și de acces redus la piețe. Autostrăzile ar trebui să fie coridoare de dezvoltare care să ofere șanse egale tuturor regiunilor. În realitate, lipsa lor accentuează diferențele și condamnă zone întregi la stagnare. Investitorii aleg să meargă unde există drumuri rapide și sigure, adică în vest. Moldova și sudul rămân în afara hărții marii economii.
Autostrăzile ca promisiune electorală eternă
De 30 de ani, autostrăzile au devenit subiect preferat de campanie. Politicienii vin cu hărți colorate și planuri spectaculoase. Oamenii aplaudă, dar după alegeri proiectele dispar sau sunt amânate. Schimbările de guvern aduc schimbări de priorități, iar coerența lipsește. În loc de o strategie națională stabilă, avem doar fragmente de proiecte. Pentru imagine, se preferă inaugurarea unor drumuri naționale reabilitate, pentru că se văd repede. Autostrăzile durează mai mult și nu aduc capital electoral imediat. Astfel, ele devin doar teme de campanie, nu proiecte reale. Această politizare continuă a erodat încrederea publicului. Mulți români nici nu mai cred că vor prinde autostrăzi în zona lor.
Lecțiile ignorate de la vecini
Țările din jur au reușit să facă în două decenii ce noi nu am făcut în trei. Polonia a construit mii de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, devenind un exemplu de eficiență. Ungaria, deși mult mai mică, are o rețea bine pusă la punct, care leagă toate regiunile. Bulgaria, pe care o privim adesea cu superioritate, a reușit să își conecteze regiunile prin coridoare europene. Diferența nu a fost de bani, pentru că fondurile europene au fost la fel de disponibile și pentru noi. Diferența a fost de voință politică și de capacitate administrativă. România a preferat să se piardă în promisiuni și dispute sterile. Acum ne comparăm și ne dăm seama că suntem rămășița regiunii. Autostrăzile atrag investiții, turism și locuri de muncă, lucru demonstrat clar de vecinii noștri.
Mediul de afaceri pus la colț
Pentru o firmă care vrea să investească, infrastructura e un criteriu decisiv. Dacă nu există drumuri rapide, transportul devine scump și imprevizibil. De aceea, investitorii preferă Ungaria sau Polonia, unde logistica funcționează. România pierde astfel oportunități importante, chiar dacă are forță de muncă și resurse. Afacerile locale, fie ele mici sau mari, simt direct lipsa autostrăzilor. Un turist care vrea să ajungă rapid într-o zonă frumoasă se lovește de drumuri proaste. Un transportator care are termene strânse plătește în plus pentru întârzieri. Antreprenorii se văd nevoiți să își reducă marjele de profit din cauza acestor costuri. În regiunile cu autostrăzi, zonele industriale au explodat în doar câțiva ani.
Drumurile nesigure și factura în vieți omenești
România este una dintre țările cu cele mai multe accidente rutiere din Europa. Drumurile naționale, cu câte o bandă pe sens, sunt adevărate capcane. Depășirile riscante, traficul greu și localitățile traversate direct cresc pericolul zilnic. Tirurile și autoturismele împart aceleași șosele, iar rezultatul e previzibil. Poluarea și zgomotul afectează comunitățile care trăiesc pe marginea acestor drumuri. O autostradă ar devia fluxul și ar aduce un plus major de siguranță. Fiecare kilometru inaugurat înseamnă, statistic, mai puține accidente mortale. România pierde anual mii de vieți pe șosele, iar costurile sociale sunt imense. Nu e doar o problemă de educație rutieră, ci și de lipsă de infrastructură sigură.
Reforma administrației, cheia blocajului
Problema nu e lipsa banilor, ci felul în care administrația îi gestionează. Procedurile complicate și instabile consumă timp și resurse. Termenele nu sunt respectate, iar sancțiunile lipsesc. Digitalizarea ar reduce mult din birocrație, dar rămâne la nivel de slogan. Fără transparență și reguli clare, suspiciunile de corupție blochează totul. Companiile serioase se feresc să intre în joc, lăsând loc celor care știu să tragă de timp. Guvernele schimbă prioritățile în funcție de interese, iar strategiile se rescriu odată la patru ani. O infrastructură coerentă cere stabilitate legislativă și viziune pe termen lung. Antreprenorii nu mai au răbdare să audă doar planuri, ei cer drumuri reale.
Planuri mari, dar cu orizont prea îndepărtat
România are în prezent câteva proiecte mari pe hârtie. Autostrada Moldovei, A7, promite să lege estul țării de rest. Coridorul Sibiu-Pitești ar trebui să conecteze Transilvania de portul Constanța. Mai există și drumuri expres planificate să completeze rețeaua. Dar experiența trecută ne face să privim cu scepticism termenele. Foarte puține proiecte au fost finalizate la timp, iar majoritatea au întârziat ani întregi. Realist, abia după 2030 am putea vorbi de o rețea cât de cât decentă. Până atunci, drumurile naționale vor continua să suporte presiunea traficului. Pentru companii, asta înseamnă un deceniu de costuri în plus.
România rămâne blocată pe drumuri naționale pentru că a combinat birocrația, politizarea și lipsa de viziune. Consecințele se văd clar: economie încetinită, accidente numeroase și regiuni izolate. Fiecare zi fără autostrăzi înseamnă bani pierduți și vieți riscate.
