Cum se salvează legal microîntreprinderile care pierd plafonul de 60.000 euro

Multe microîntreprinderi din România ajung, fără să își dea seama, să depășească plafonul de 60.000 euro (echivalent în lei la cursul BNR de la 31 decembrie al anului anterior), intrând automat într-un regim fiscal diferit. De cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă fie din vânzări, fie din lipsa unei monitorizări atente a veniturilor din an. Trecerea de la impozit pe venit (1%) la impozit pe profit (16%) poate afecta grav banii afacerii. Mulți antreprenori se confruntă cu șoocul fiscal abia la finalul trimestrului, când contabilul le anunță că trebuie să facă recalculări și să plătească diferențe substanțiale. Nu este vorba doar de impozit: se schimbă și modul de raportare, apar obligații contabile și, în anumite cazuri, chiar riscuri legate de TVA. Conform legislației actuale, odată ce ai depășit plafonul în cursul unui an, trecerea la impozit pe profit devine obligatorie începând cu trimestrul următor. Astfel, nu există o perioadă de tranziție clară, ceea ce creează un stres suplimentar pentru antreprenorii care au crescut, dar nu s-au pregătit pentru această etapă. În 2024, peste 35.000 de microîntreprinderi din România au trecut pragul de 60.000 euro, conform datelor ANAF, o creștere cu 22% față de anul anterior. Majoritatea nu erau pregătite pentru schimbare, iar unii au acumulat penalități din lipsă de reacție. Din punct de vedere legal, firmele sunt obligate să notifice ANAF despre schimbarea regimului fiscal, prin declarația 700, în termen de 15 zile de la încheierea trimestrului în care s-a depășit plafonul. Neîndeplinirea acestei obligații poate atrage amenzi între 1.000 și 5.000 lei, dar și alte complicații fiscale ulterioare.

Dincolo de prag: ce se schimbă în mod real pentru o firmă care intră în impozit pe profit
Odată ce au trecut plafonul, microîntreprinderea pierde regimul și intră într-un sistem de contabilitate și fiscalitate mai rigid, destinat firmelor medii și mari. În primul rând, se modifică baza de impozitare: nu se mai aplică procentul fix pe venituri, ci se impozitează profitul brt (venituri minus cheltuieli deductibile). Acest lucru obligă antreprenorul să aibă o evidență mult mai strictă a fiecărei cheltuieli, să înțeleagă și să justifice fiecare tranzacție. Apoi apar obligațiile suplimentare: raportări mai frecvente, audituri obligatorii în unele cazuri, creșterea timpului și a costurilor de contabilitate. În al doilea rând, multe cheltuieli devin „sensibile” – dacă nu sunt clar justificate, pot fi respinse la controlul fiscal, ceea ce crește riscul de corecții și penalități. Pentru o firmă mică, care nu are departament juridic sau financiar intern, aceste riscuri devin greu de gestionat. Totodată, pierderea statutului de micro poate atrage obligația de înregistrare în scopuri de TVA, dacă veniturile totale depășesc și plafonul de 300.000 lei. Asta înseamnă un alt set de obligații, o nouă relație cu ANAF și o presiune administrativă uriașă.

Soluția salvatoare: transformarea microîntreprinderii în SRL plătitor de TVA cu optimizare fiscală
Pentru firmele care cresc constant și prevăd că vor depăși pragul de 60.000 euro, transformarea într-un SRL obișnuit plătitor de TVA poate fi o soluție. În loc să se agațe de statutul de micro și să riște sancțiuni, unele firme aleg voluntar schimbarea regimului și construiesc o structură fiscală adaptată noii dimensiuni. Această decizie le permite să-și optimizeze costurile, să deducă TVA-ul la achiziții și să își reformuleze modelul de business. De exemplu, un prestator de servicii care achiziționează echipamente sau software costisitor poate recupera TVA-ul aferent, ceea ce devine un avantaj. În plus, un SRL care facturează către alte firme plătitoare de TVA devine mai competitiv, pentru că partenerii pot deduce la rândul lor TVA-ul, lucru imposibil când colaborează cu o micro neplătitoare. Această abordare presupune însă o planificare fiscală atentă, realizată împreună cu un contabil și, ideal, cu un consultant fiscal. Nu este o decizie de luat „din mers”, ci un pas care schimbă modul în care firma operează și se poziționează pe piață. Un SRL obișnuit poate reinvesti profitul cu mai multă flexibilitate, iar dacă ajunge să aibă angajați, poate accesa mai ușor unele forme de sprijin guvernamental. Există și riscuri, mai ales legate de fluxul de numerar – pentru că TVA-ul trebuie plătit în avans și recuperat ulterior – dar cu o evidență financiară clară, acestea pot fi gestionate.

Deschiderea unei firme secundare: o soluție legală, dar cu multe condiții

Unii antreprenori aleg să deschidă o firmă nouă, separată de cea care existaă, pentru a păstra regimul de microîntreprindere sub plafonul de 60.000 euro. Este o soluție legală, dar trebuie aplicată cu mare grijă, altfel poate fi considerată „fărâmițare artificială” a afacerii, ceea ce poate atrage sancțiuni fiscale dure. Codul Fiscal interzice explicit împărțirea artificială a activităților economice pentru a beneficia de avantaje fiscale nejustificate. Dacă două firme au aceiași asociați, același sediu, aceiași angajați, aceleași coduri CAEN și același portofoliu de clienți, ANAF poate decide că este vorba, de fapt, despre o singură activitate mascată. În astfel de cazuri, poate recalcula impozitele datorate și aplica penalități retroactive pe ani întregi. Totuși, dacă firmele au activități complet distincte, echipe diferite și funcționează independent, înregistrarea mai multor entități poate fi o strategie nu bună. De exemplu, o firmă IT poate separa dezvoltarea software de activitatea de training sau consultanță, înființând firme diferite cu structuri și direcții proprii. Important e ca aceste firme să aibă reală autonomie – juridic, operațional și financiar. Nu este suficient să scrii în acte că sunt firme separate, dacă în practică există doar o singură echipă care lucrează la toate proiectele. Dacă se respectă toate condițiile legale, avantajele sunt reale: fiecare firmă rămâne în regimul micro, taxele sunt mai ușor de gestionat și se pot separa mai clar costurile și veniturile. Totuși, acest model implică o complexitate administrativă dublă sau triplă, iar costurile de operare pot crește. Este o decizie care necesită o analiză împreună cu un contabil, dar și cu un jurist care să asigure că nu există riscuri de contestare din partea ANAF.

Obține o ofertă de credit pentru societatea ta, de până la 150 000$, în doar 48 de ore. Absolut gratuit.

Aplică aici!

Externalizarea parțială: cum te poți extinde fără să crești cifra de afaceri declarată

O altă soluție tot mai utilizată este externalizarea unor părți ale activității către colaboratori independenți, reducând astfel volumul operațional intern și cifra de afaceri declarată. De exemplu, în loc să încaseze direct toate contractele și să plătească taxe pe întreaga sumă, unele firme aleg să lucreze cu alți profesioniști care emit facturi proprii către clientul final sau către firmă. Acest model permite păstrarea unui volum redus de facturare în firmă, rămânând astfel sub plafonul de 60.000 euro. Totuși, acest sistem trebuie construit cu atenție, pentru că poate ridica probleme legale dacă nu e aplicat corect. Colaboratorii trebuie să fie reali independenți, cu activitate proprie și fără raporturi de subordonare – altfel, ANAF poate reîncadra relația ca fiind de tip salarial, cu tot ce decurge de aici. De asemenea, externalizarea presupune un control mai redus asupra calității serviciului final, ceea ce poate afecta imaginea firmei. Din punct de vedere contabil, este esențial ca toate colaborările să fie reglementate prin contracte clare, înregistrate corect și cu justificări concrete în acte. Externalizarea poate fi eficientă mai ales în industrii creative, IT, marketing sau educație, unde activitatea este fragmentabilă și poate fi realizată de specialiști individuali.

Consultanța fiscală personalizată: investiție, nu cheltuială

Una dintre cele mai ignorate, dar eficiente metode de salvare legală a unei microîntreprinderi care a depășit plafonul este apelarea la un consultant fiscal autorizat. Multe firme preferă să „se descurce singure” sau să se bazeze exclusiv pe contabil, dar legislația fiscală din România este atât de complexă și schimbătoare încât această abordare este riscantă. Un consultant fiscal nu doar că știe litera legii, dar poate interpreta și „spiritul legii”, adică intenția legislativă din spatele normelor – ceea ce face diferența în controalele ANAF. Spre deosebire de contabil, care operează cu date deja existente, consultantul fiscal are rolul de a anticipa, a preveni și a optimiza. De exemplu, poate recomanda restructurări juridice, treceri la regimuri mai avantajoase sau identificarea unor cheltuieli care scad baza de impozitare. Poate părea o cheltuială în plus, dar pentru o firmă aflată la limită, această investiție poate însemna economii de mii sau zeci de mii de lei pe an. În plus, consultanții fiscali pot pregăti firmele pentru eventuale inspecții, pot redacta răspunsuri oficiale către ANAF și pot asista în litigii fiscale, dacă este cazul. Serviciile pot fi punctuale– în funcție de nevoile firmei și de complexitatea activității sale.

Reclasificarea codurilor CAEN: o soluție legală, dar rar folosită corect

Un alt mod prin care o microîntreprindere poate evita depășirea plafonului este analiza și reclasificarea activităților economice prin coduri CAEN mai potrivite. Foarte multe firme operează sub un singur cod CAEN principal, deși în realitate desfășoară mai multe activități conexe sau chiar diferite. Înregistrarea activităților distincte sub coduri CAEN separate poate permite structurarea veniturilor în moduri mai avantajoase fiscal. De exemplu, o firmă de producție care face și servicii de consultanță poate separa cele două linii, declarând o activitate principală și una secundară, cu posibilitatea ca unele venituri să fie înregistrate printr-o altă entitate sau regim. De asemenea, există coduri CAEN care permit desfășurarea de activități în regim de PFA, întreprindere individuală sau chiar ONG, în funcție de natura serviciului. Astfel, în loc să aglomereze toate veniturile într-o singură firmă, antreprenorul poate crea o rețea juridică legală, coerentă și eficientă fiscal. Problema e că majoritatea firmelor aleg codul CAEN „cel mai apropiat” de activitate, fără să analizeze dacă acesta e cel mai avantajos sau dacă nu creează limitări suplimentare. Reclasificarea poate fi făcută prin depunerea formularului 700 la ANAF, dar trebuie susținută de documentație reală și activitate economică concretă. În plus, dacă se justifică în mod real, activitatea poate fi împărțită între mai multe entități juridice cu scopuri și impozite diferite – fără a încălca legea. Astfel, o firmă care depășește plafonul anual poate decide ca o parte din activitate să fie transferată legal către o structură nouă, care să o preia fără risc fiscal. Este important însă ca aceste schimbări să nu fie doar pe hârtie, ci reflectate în mod real în funcționarea companiei. De asemenea, în cazul în care veniturile provin dintr-o singură sursă sau client, schimbările pot fi considerate artificiale și anulate de ANAF.

Tranzacțiile între afiliați: ce este permis și ce devine evaziune mascată

Pentru microîntreprinderile care lucrează în grupuri de firme sau între afiliați (de exemplu, firme cu același asociat unic sau același grup de investitori), tranzacțiile trebuie tratate cu prudență extremă. Legislația românească prevede reguli stricte de prețuri de transfer și transparență fiscală între entitățile afiliate. Dacă se transferă sume, active sau servicii între aceste firme, fără o justificare clară și fără o valoare de piață corectă, ANAF poate reîncadra tranzacțiile ca fiind evaziune fiscală sau optimizare ilegală. Un caz frecvent este acela al microîntreprinderii care emite facturi către o altă firmă a aceluiași asociat, cu scopul de a fragmenta cifra de afaceri sau de a reduce impozitul. De asemenea, pot apărea suspiciuni dacă firma A suportă costuri pentru activitatea firmei B, fără un contract clar sau fără facturare justificativă. Mai târziu, poate părea o soluție de echilibrare a fluxului financiar, dar pe termen lung este un risc fiscal major. Dacă în urma unui control se descoperă aceste tranzacții „ascunse”, se pot impune taxe retroactive, penalități și chiar dosare penale. Este important ca toate tranzacțiile între afiliați să fie făcute cu prețuri de piață, cu documentație completă și evidență clară. În plus, pentru firmele cu o cifră de afaceri cumulată peste 500.000 euro pe grup, poate apărea obligația dosarului de prețuri de transfer – un document complex care trebuie pregătit anual. Lipsa acestuia poate duce la amenzi între 12.000 și 14.000 lei și recalcularea impozitelor. Deci, orice salvare fiscală care implică mai multe firme trebuie tratată cu profesionalism și transparență totală.

Microîntreprindere sau PFA: când e mai înțelept să schimbi forma juridică

Pentru unele activități – mai ales cele desfășurate de o singură persoană sau cu un număr foarte mic de colaboratori – trecerea de la microîntreprindere la PFA (persoană fizică autorizată) poate fi o soluție legală și eficientă. În anumite condiții, PFA-ul oferă o flexibilitate fiscală mai mare, mai ales când activitatea nu presupune investiții mari, personal numeros sau contracte complexe. În regimul real, PFA-ul plătește impozit pe profit (10%), contribuție la sănătate (CASS – 10%) și la pensii (CAS – 25%) doar dacă veniturile depășesc un anumit plafon. Sub 6 salarii minime brute pe an, nu există obligația plății contribuțiilor sociale. Spre deosebire de microîntreprindere, unde impozitul este fix (1% sau 16%), PFA-ul permite deducerea cheltuielilor reale, ceea ce poate reduce baza de calcul. De exemplu, o PFA care are costuri mari cu chirii, echipamente, deplasări sau formare profesională poate deduce aceste sume, scăzând astfel impozitul efectiv. Totuși, trebuie ținut cont că PFA-ul nu permite angajarea în mod tradițional și are o limitare mai mare la creștere. Dacă se dorește extinderea afacerii, cu echipă, investiții și brand, microîntreprinderea rămâne mai potrivită. Mai mult, imaginea profesională a unui PFA poate fi percepută diferit în unele domenii – în special în contracte B2B mari. Decizia trebuie luată în funcție de natura activității, volumul de lucru, potențialul de dezvoltare și modelul de business. De asemenea, în anumite cazuri, este posibilă chiar deținerea simultană a unui PFA și a unei firme, dacă activitățile sunt diferite și respectă prevederile legale.

O strategie mai puțin discutată, dar foarte eficientă pentru microîntreprinderile care se apropie de plafonul de 60.000 euro, este organizarea inteligentă a fluxului de facturare și livrare. Dacă activitatea permite, veniturile pot fi eșalonate în așa fel încât să nu se înregistreze în același an fiscal. De exemplu, un proiect mare poate fi împărțit în două tranșe contractuale: una în noiembrie și alta în ianuarie. Astfel, cifra de afaceri nu explodează brusc, ci este distribuită pe două exerciții contabile diferite. Nu este vorba de amânare fictivă – ci de o negociere contractuală legală, în care livrarea și facturarea se fac proporțional cu progresul activității. Această strategie este perfect legală, atâta timp cât se respectă realitatea economică și principiile de recunoaștere a veniturilor. Mai ales în industriile de servicii, consultanță sau IT, unde proiectele sunt pe durată lungă, această împărțire poate fi aplicată cu succes. Totuși, trebuie documentată clar în contract, iar prestatorul trebuie să fie atent la corelarea între livrare și facturare.