Cum prejudecățile de gen continuă să creeze bariere pentru femeile din sectorul construcțiilor
Veverita Aliona
7 min read
Sectorul construcțiilor din România a fost construit, la propriu și la figurat, pe o tradiție puternic masculinizată, în care rolurile au fost clar împărțite între sexe. În șantiere, imaginea standard a muncitorului cu cască galbenă și salopetă albastră a fost asociată aproape exclusiv cu bărbații. Această percepție s-a consolidat în timp, fiind transmisă de la o generație la alta, însoțită de ideea că munca grea fizic nu ar fi potrivită pentru femei. În realitate, construcțiile înseamnă mult mai mult decât forță brută, incluzând planificare, inginerie, coordonare de proiecte și management. Totuși, aceste domenii au rămas la fel de greu accesibile femeilor, deși competențele lor nu diferă de cele ale bărbaților. Statisticile arată că în România, femeile reprezintă sub 10% din forța de muncă din construcții, ceea ce indică un dezechilibru evident. Chiar și atunci când aleg să se specializeze în arhitectură sau inginerie civilă, ele se confruntă cu reticență la angajare și promovare.
Prejudecăți subtile care influențează deciziile de angajare
Un obstacol major pentru femeile din construcții îl reprezintă prejudecățile subtile, greu de identificat la prima vedere, dar decisive în procesul de selecție. De multe ori, angajatorii presupun că o femeie nu ar putea gestiona un șantier cu zeci de muncitori bărbați, pe motiv că „autoritatea ei ar fi contestată”. În interviuri, întrebările adresate candidatelor se abat frecvent de la experiența profesională spre aspecte personale, cum ar fi planurile de familie sau disponibilitatea de a lucra peste program. În schimb, candidații bărbați sunt judecați aproape exclusiv după competențe și istoricul profesional. Această dublă măsură face ca femeile să pornească mereu dintr-o poziție dezavantajată, chiar dacă au calificări similare sau superioare. Problema nu este doar una de percepție, ci are consecințe directe asupra echității salariale și a accesului la proiecte importante. De aceea, femeile sunt adesea canalizate spre roluri secundare, cum ar fi administrativ sau documentație, în loc să fie implicate în decizie și execuție.
Lipsa modelelor feminine vizibile în construcții
Un alt motiv pentru care femeile întâmpină dificultăți în construcții este lipsa unor modele feminine puternice și vizibile în acest domeniu. În timp ce în IT, medicină sau educație putem identifica numeroase exemple de femei lider, construcțiile par să rămână o „zonă gri” în acest sens. Faptul că puține femei au ajuns să ocupe poziții de management în companii de construcții face ca tinerelor să le fie greu să își imagineze un parcurs profesional acolo. Lipsa reprezentării generează un cerc vicios: fără exemple, vocile feminine nu sunt încurajate să încerce, iar absența lor perpetuează stereotipul că „nu e loc pentru femei aici”. Chiar și în campaniile publicitare ale companiilor mari, imaginea dominantă rămâne cea a echipelor masculine, în timp ce femeile apar rareori și, de obicei, în roluri de birou.
Barierele culturale care blochează accesul femeilor pe șantier
În multe cazuri, barierele din construcții nu sunt legate de reglementări sau politici interne, ci de norme culturale adânc înrădăcinate. Pe șantiere, limbajul, comportamentele și dinamica de grup sunt dominate de o cultură a „bărbăției”, în care rezistența fizică și agresivitatea verbală sunt adesea glorificate. O femeie care pășește într-un astfel de mediu este privită cu suspiciune sau chiar ironie, ceea ce o obligă să își dovedească valoarea de două ori mai mult decât un bărbat. Din această cauză, multe femei aleg să se retragă după primele experiențe negative, confirmând indirect prejudecățile celor care cred că „nu rezistă”. De fapt, problema nu este rezistența lor, ci lipsa unui mediu profesionist, respectuos și inclusiv. Cultura organizațională a multor firme nu a evoluat suficient pentru a susține diversitatea, iar acest lucru se reflectă în fluctuația de personal feminin.
Inechitatea salarială și accesul limitat la promovare
Un alt aspect critic al discriminării este legat de inechitatea salarială și șansele reduse de promovare pentru femeile din construcții. Chiar și atunci când ocupă aceleași funcții ca bărbații, ele primesc frecvent salarii mai mici, fenomen confirmat de numeroase studii europene privind diferențele de gen. În România, discrepanța salarială generală între femei și bărbați este de peste 3%, însă în domenii tradițional masculine poate fi mult mai mare. Femeile sunt adesea excluse din proiectele de mare anvergură, fiind considerate „riscante” pentru imaginea companiei sau pentru dinamica echipelor. În loc să fie evaluate pe baza performanțelor, ele sunt judecate după criterii subiective, precum percepția asupra „autorului natural”. Această discriminare nu doar că descurajează femeile, dar generează și o pierdere de resurse pentru companii, care nu valorifică întregul potențial disponibil.
Impactul psihologic asupra femeilor din construcții
Pe lângă barierele concrete, prejudecățile de gen au un efect psihologic puternic asupra femeilor care aleg acest domeniu. Sentimentul constant că trebuie să demonstreze mai mult decât colegii bărbați generează stres, anxietate și, uneori, sindromul impostorului. Ele ajung să se întrebe dacă reușitele lor sunt recunoscute pentru valoarea reală sau doar tolerate ca „excepții”. Atmosfera ostilă de pe șantiere, unde glumele sexiste și remarcele depreciative sunt încă prezente, amplifică acest disconfort. În lipsa unui sprijin instituțional clar, femeile sunt forțate să își construiască mecanisme proprii de apărare, care consumă resurse emoționale și afectează productivitatea. De aceea, multe aleg să părăsească industria după câțiva ani, chiar dacă inițial au intrat cu entuziasm.
Schimbările tehnologice care pot crea oportunități
Un aspect adesea trecut cu vederea este că modernizarea sectorului construcțiilor ar putea deschide ușa pentru mai multe femei. Digitalizarea, utilizarea dronelor pentru inspecții, automatizarea unor procese și proiectarea asistată de computer reduc dependența de forța fizică. Aceste schimbări fac ca multe roluri să necesite mai degrabă competențe tehnice, organizatorice și de analiză, unde femeile pot performa la fel de bine ca bărbații. Totuși, prejudecățile persistă, blocând accesul lor chiar și în aceste zone. Dacă firmele ar promova activ ideea că tehnologia schimbă regulile jocului, probabil mai multe tinere ar fi tentate să aleagă construcțiile. Exemple există deja în companii internaționale, unde femeile coordonează echipe de robotică sau de planificare digitală a șantierelor.
Legislația și politicile publice insuficiente
Deși există legislație europeană care promovează egalitatea de șanse, implementarea practică în România este încă deficitară. Codul muncii interzice discriminarea de gen, dar aplicarea efectivă a acestor principii este dificilă. Rareori se fac controale tematice pe șantiere legate de diversitate sau egalitate de tratament. Sindicatele din construcții, dominate de bărbați, nu au pus pe agendă acest subiect, considerându-l secundar față de problema salariilor sau a siguranței la locul de muncă. Astfel, femeile nu au un cadru instituțional real care să le apere interesele. În lipsa unor politici active de încurajare, firmele rămân la latitudinea proprie în ceea ce privește incluziunea, iar majoritatea aleg să nu se complice. Comparativ, în alte țări europene, există programe dedicate de atragere a femeilor în meserii tehnice, cu finanțări și campanii de informare.
Percepția publicului și imaginea femeilor din construcții
Un factor important este și percepția generală a publicului, care contribuie la consolidarea barierelor. În discursul social, o femeie care lucrează pe șantier este adesea privită ca o „ciudățenie”, ca și cum ar forța o limită care nu îi aparține. Mass-media rareori prezintă povești inspiraționale despre femei din construcții, preferând să pună accent pe industrii mai vizibile și mai „atractive”. În lipsa unor narative pozitive, prejudecățile rămân necontestate și se transmit mai departe. Chiar și atunci când femeile reușesc în acest domeniu, succesul lor este uneori interpretat ca o excepție, nu ca o regulă posibilă. Imaginea socială contează enorm, pentru că influențează atât alegerile individuale, cât și deciziile companiilor.
Oportunități economice pierdute prin excluderea femeilor
Excluderea femeilor din construcții nu este doar o problemă de echitate, ci și una cu consecințe economice directe. România se confruntă cu un deficit major de forță de muncă în construcții, estimat la zeci de mii de lucrători. În loc să valorifice potențialul femeilor, piața se bazează tot mai mult pe muncitori străini, ceea ce implică costuri suplimentare și adaptări complexe. Femeile reprezintă o resursă internă neexploatată, care ar putea atenua presiunea de pe piața muncii. În plus, studiile arată că echipele diverse au un randament mai bun, inovează mai repede și iau decizii mai echilibrate.
Pentru ca barierele de gen să fie depășite în construcții, este nevoie atât de politici publice ferme, cât și de o schimbare reală de mentalitate. Companiile trebuie să investească în programe de diversitate, să ofere șanse egale și să creeze medii de lucru sigure și respectuoase.
