Veverita Aliona 
Agricultura regenerativă implică un set de practici agricole care urmăresc refacerea solului, creșterea materiei organice și biodiversității, reducerea utilizării chimice și menținerea unui ciclu natural cât mai integrat. În România, aceste practici încep să fie cunoscute de fermieri mari și mici, fiind discutate tot mai mult în studii, ONG-uri și programe europene. Lucrările minime ale solului sunt printre cele mai frecvente modalități de reducere a degradării solului. Culturile de acoperire, rotațiile extinse și resturile vegetale menținute în câmp sunt folosite pentru a proteja structura solului, a spori reținerea apei și a nutrienților. Proiectele pilot și ferme-școală sunt tot mai prezente, din dorința de a demonstra concret randamente. Problemele solurilor în România includ pierderea materiei organice, eroziunea, compactarea și lipsa biodiversității microbiene, toate agravate de monocultură, arături dese și pesticide. Agricultura regenerativă se adresează acestor probleme prin intervenții mai subtile, care costă inițial și cer răbdare, dar promit beneficii pe termen mediu-lung. De exemplu, Planul Național Strategic 2023-2027 introduce eco-scheme care susțin practicile regenerative, cum ar fi acoperirea solului și rotația culturilor. Finanțările europeene și cele naționale devin tot mai orientate spre utilaje și tehnologii care permit lucrări minime ale solului. Totuși, există rezistență la schimbare: mentalități, costuri inițiale, riscul perceput, necunoaștere și lipsa de asistență tehnică.
Studiul Bayer-Farmer Voice: cât adoptă fermierii români practici regenerative
Un studiu realizat de Bayer România, oferă date despre adopția agriculturii regenerativ-conservatoare. Studiul a analizat 203 ferme cu peste 100 hectare, pe o suprafață cumulată de circa 121.105 hectare, plus interviuri cu 12 ferme de peste 200 hectare. Datele arată că 83,7% dintre fermierii chestionați practică lucrări minime asupra solului pe cel puțin jumătate din terenurile lor. De asemenea, fermierii au raportat că reducerea intensității prelucrărilor solului este una dintre principalele componente pe care le consideră regenerative. Studiul identifică ca principale bariere lipsa echipamentelor adaptate, costurile inițiale, incertitudinile climatice și teama de scăderi de producție în primii ani. Interviurile profunde au evidențiat că fermele în tranziție au observat reduceri de costuri cu lucrările de sol și cu motorina, deoarece nu mai există lucrări repetate de pregătire a solului. Totuși, producția în primii ani nu este stabilă: fermierii spun că poate avea randamente mai mici până când ecosistemul solului se maturizează și apare stratul de mulci (resturi). Studiul relevă că fermierii se așteaptă la câștiguri de durabilitate și eficiență financiară pe termen de 3-5 ani dacă continuă tranziția. În costuri, se estimează economii de 20% la lucrările solului și 40% la consum de motorină, datorită reducerii numărului de treceri cu utilaje.
Economii, costuri și riscuri ale tranziției regenerative
Tranziția la agricultură regenerativă implică investiții inițiale: utilaje adaptate (semănători directe, pluguri reduse, echipamente de disc, de tratare a resturilor vegetale), infrastructură pentru irigații, stocare locală, facilități de compost, sere etc. Fermierii care aplică pe suprafețe mari raportează costuri mai mici de combustibil și forță de muncă. Pe de altă parte, primele 1-3 ani de tranziție pot fi dificili: solul are nevoie să se stabilizeze, se formează mulci, materia organică crește treptat, iar microbiota și structura solului se regenerează. În acești ani pot apărea pierderi de producție sau randamente mai scăzute comparativ cu sistemele convenționale, în special dacă fermierul nu gestionează bine rotația culturilor și densitatea. Riscul climatic (secetă, ploi neregulate) afectează grav fermele regenerativ-conservatoare în primii ani, când solul încă nu are capacitatea maximă de retenție de apă. Finanțarea este o barieră: accesul la credite, la fonduri europene sau naționale, la granturi pentru investiții și pentru formare tehnică nu e întotdeauna facil. De asemenea, piața și prețurile produselor ecologice, de legume bio etc., trebuie să fie stabile și accesibile pentru ca fermierii să își recupereze investițiile. Fermerii mici sau cei cu pământ fragmentat au mai multe dificultăți de a atinge eficiență economică, de a scala operațiunile. Birocrația, certificările, respectarea normelor de mediu și de sănătate pot impune costuri directe și indirecte.
Beneficiile pe viitor pentru sol și mediu
Un sol bine gestionat regenerativ reține mai multă apă, ceea ce reduce nevoia de irigații sau permite agriculturii să reziste mai bine în perioadele mai secetoase. Agricultura regenerativă contribuie la creșterea materiei organice din sol, ceea ce îmbunătățește structura solului, stabilitatea agregatelor, aerarea și capacitatea de schimb ionic. Biodiversitatea microbiană, a insectelor benefice și a plantelor neintenționate crește, ceea ce ajută la controlul natural al dăunătorilor și bolilor și reduce costurile cu pesticidele. Eroziunea se reduce vizibil când solul este acoperit de culturi verzi, resturi sau plante de acoperire; structura solului rămâne mai stabilă în fața ploilor abundente. Sechestrarea carbonului în sol este un beneficiu pe care proiectele regenerative îl urmăresc, atât din motive de mediu, cât și pentru eventuale recompense (scheme de carbon, credite verzi). În timp, solurile regenerate pot susține randamente stabile și consecvente, cu mai puține fluctuații în ani nefavorabili, crescând reziliența fermei la șocurile meteorologice. Fermele regenerative, odată stabilizate, pot avea profit pe hectar mai mare decât cele convenționale, datorită economiilor la inputuri și a calității produselor care pot fi vândute mai bine. Impactul asupra mediului local este perceput și de comunitate: calitatea apei, poluarea redusă, sănătatea solului contează pentru consumatori și pot crește aprecierea produselor locale.
Randamente curente la principalele culturi în România și potențial regenerativ
România înregistrează în prezent randamente mici la culturi ca porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartof, rapiță, comparativ cu media UE. De exemplu, pentru sezonul agricol 2025 se estimează randamentul la floarea-soarelui la 2,04 tone/hhectar, la rapiță 2,91 tone/hectar, la soia 2,22 tone/hectar. Randamentul la cartofi este estimat la 16,3 tone/hectar, mult sub media UE (37 tone/hectar) în multe cazuri. Aceste cifre arată spațiu mare de îmbunătățire prin adoptarea practicilor care cresc eficiența solului și a resurselor. Fermele regenerative sau cele care aplică minimum pot, în perioade favorabile, să atingă randamente comparabile cu media națională, sau depășească fermele convenționale în ani cu condiții meteo bune. Studiul Bayer arată că fermierii români consideră lucrările minime ale solului pe 50-60% din teren în multe cazuri, ceea ce indică că aceștia vizualizează o cale de trecere spre regenerativ. Aceste randamente nu sunt cele maxime posibile în România pentru aceste culturi, dar arată că diferența față de convențional poate fi redusă.
Aspecte economice: profitabilitate, marje și venituri pe hectar
Articole recente arată că fermele care trec la agricultură regenerativă în UE pot crește profitul brut pe hectar cu 20% față de fermele convenționale, datorită reducerii costurilor cu îngrășămintele, pesticide și lucrările solului. Fermierii din România spun că au economii de cost în combustibil, utilaje și forță de muncă în situațiile în care adoptă minimum. Veniturile brute depind mult de prețurile de piață, de comercializare și de fidelitatea clienților, dar produsele regenerativ cultivate pot aduce prețuri premium, mai ales dacă sunt certificate bio sau organice. În agricultură regenerativă, marja netă/pe hectar poate fi mai mică inițial, din cauza investițiilor, dar pe termen de 3-5 ani, după amortizare, există potențial de creștere a veniturilor reale. Profitabilitatea nu este doar despre producție, ci și despre reducerea variabilității costurilor și riscurilor adverse (secetă, sol sărac), ceea ce poate aduce stabilitate financiară. În plus, eficiența înseamnă că riscul pierderii în caz de prețuri mari la îngrășăminte sau combustibili este mai mică în ferme regenerative.
Provocările sociale și de structură pentru fermierii regenerativi
Fragmentele mici de teren și faptul că multe ferme sunt sub 5 hectare le fac dificil să profite de pe urma economiilor de scară pe care le oferă practicile regenerativ-conservatoare. Forța de muncă instruită este limitată; fermierii trebuie să învețe practici noi, adaptate la sol, climă, cultivă specific local, nu doar să copieze modele străine. Accesul la formare și mentorat real este încă redus în multe zone rurale. Mentalitatea de risc este mare: pierderea producției, incertitudinile meteorologice, fluctuațiile de prețuri, costuri neprevăzute pot descuraja fermierii dacă nu au rezerve financiare. Cooperarea între fermieri, schimbul de experiență, comunități agricole locale sunt puțin dezvoltate, dar sunt vitale pentru diseminarea practicilor bune. Piețele locale pentru produse regenerativ-certificate sau bio sunt încă nedeshise, iar consumatorul încă nu plătește întotdeauna prețul corect pentru calitate și sustenabilitate. Infrastructura (transport, depozitare, procesare locală) este limitată pentru fermierii mici/regenerativi, ceea ce crește pierderile și scade marjele. Birocrația și cerințele de reglementare, certificare, standarde de mediu pot fi complexe și costisitoare, mai ales pentru ferme mici.
Ce putem învăța din exemplele UE comparabile
Un studiu la 78 de ferme din 14 țări UE (aproximativ 7.000 hectare) realizat de Alianța Europeană pentru arată că fermele regenerative au folosit cu 61% mai puțin azot și 75% mai puține pesticide, comparativ cu fermele convenționale, obținând marje de profit brut pe hectar mai mari cu 20%. Acest studiu arată că diferențele de randament pot fi mici în unele cazuri, dar costurile și impactul asupra mediului sunt mult reduse. De asemenea, fermele regenerative au înregistrat o diversitate a plantelor mai mare cu 16%, acoperire de sol mai bună cu 24%, fotosinteză mai mare cu peste 25%. În proiecte UE, creditele de carbon și plățile pentru servicii eco devin tot mai accesibile, ceea ce adaugă o sursă de venit potențială pentru ferme.
Experiențele din alte țări arată că stabilitatea randamentelor apare după 3-5 ani de practici regenerative bine gestionate. În plus, sprijinul politic coerent și accesul la finanțare pot accelera adoptarea și reducerea riscului perceput.
