Câștig sau pierdere? Adevărul despre impozitarea jocurilor de noroc în România și în Uniunea Europeană
Veverita Aliona
11 min read
România impune o schemă progresivă de impozitare a câștigurilor provenite din jocurile de noroc, reflectând o abordare echilibrată între stimularea consumului și colectarea veniturilor bugetare. Conform Codului Fiscal, persoanele fizice care câștigă sume din pariuri sportive, loto, cazinouri, poker online sau alte jocuri autorizate, sunt obligate să plătească un impozit în funcție de valoarea câștigului brut. Pragurile sunt structurate astfel: până la 10.000 lei – impozit de 3%, între 10.001 și 66.750 lei – 300 lei plus 20% pentru suma ce depășește 10.000 lei, iar peste 66.751 lei – 11.650 lei plus 40% pentru suma ce depășește acest prag. Important este faptul că impozitul se aplică la fiecare retragere de bani din contul de joc, nu la fiecare rundă câștigată. Operatorii de jocuri de noroc au obligația de a reține impozitul la sursă și de a-l vira către bugetul de stat. Astfel, jucătorul nu are obligații fiscale suplimentare. Acest mecanism automatizat a simplificat mult raportarea fiscală, dar și-a păstrat caracterul punitiv pentru câștiguri mari. De asemenea, trebuie remarcat faptul că nu există deductibilități pentru pierderile suferite. Cu alte cuvinte, statul român impozitează câștigurile brute, ignorând contextul real al activității de joc. Această abordare ridică întrebări privind echitatea fiscală, mai ales pentru jucătorii profesioniști sau constanți. În plus, în lipsa unui plafon anual, chiar și câștiguri modeste cumulate pe parcursul anului pot trece pragurile superioare, fiind taxate dur.
Cine câștigă de fapt? Statul sau jucătorul
În România, câștigurile din jocurile de noroc sunt supuse unui control strict, dar nu întotdeauna în favoarea jucătorului. Deși pare rezonabilă la prima vedere, structura progresivă de taxare duce la situații în care jucătorii sunt taxați excesiv în raport cu profitul net real. Spre exemplu, dacă un jucător retrage într-o singură zi 70.000 lei, el va plăti un impozit total de peste 12.000 lei, chiar dacă acea sumă este rezultatul unui lung șir de pierderi și câștiguri. Statul nu ia în calcul balanța generală a activității de joc, ci doar suma brută retrasă, ceea ce adâncește dezechilibrul fiscal. În plus, absența unui sistem de compensare între pierderi și câștiguri, așa cum există în alte state europene, pune România într-o poziție de rigurozitate fiscală lipsită de flexibilitate. Aceasta descurajează și segmentul jucătorilor profesioniști care ar dori să activeze legal, dar care se văd penalizați în mod repetat. Mai mult, lipsa unor statistici publice clare privind câți bani colectează statul anual din această formă de impozitare alimentează suspiciunile de netransparență. Deși ONJN (Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc) publică date privind licențele și autorizațiile, raportările fiscale agregate sunt rare și greu accesibile publicului larg. Acest vid informațional afectează încrederea cetățenilor în echitatea sistemului. Într-un stat modern, transparența ar trebui să fie la fel de importantă ca veniturile colectate. Altfel, jocul fiscal devine o ruletă cu mize mari și reguli neclare.
Cum se poziționează România în context european
Comparativ cu alte țări europene, România are o abordare fiscală destul de dură în privința jocurilor de noroc. Spre exemplu, în Germania, câștigurile din jocuri de noroc nu sunt impozitate pentru persoanele fizice, dacă acestea provin din jocuri licențiate și sunt de natură aleatorie, cum ar fi loteriile sau sloturile. Statul german consideră că aceste câștiguri nu reprezintă un venit recurent sau profesional, deci nu se supun impozitării. În Marea Britanie, sistemul este și mai prietenos cu jucătorii: toate câștigurile, indiferent de valoare, sunt neimpozabile pentru persoanele fizice. Statul taxează doar operatorii, nu clienții lor, ceea ce oferă o libertate considerabilă amatorilor de jocuri. Irlanda adoptă aceeași filozofie fiscală – jucătorul nu plătește nimic. În schimb, țări precum Franța sau Italia impun impozite directe asupra câștigurilor, deși cu praguri mai mari și deductibilități parțiale. România, prin comparație, se aliniază mai degrabă regimurilor restrictive din sudul Europei, însă fără avantajele oferite de sistemele fiscale mai avansate din vest. Această discrepanță creează un climat fiscal inegal la nivelul Uniunii Europene. Lipsa unei armonizări fiscale în acest domeniu produce migrație digitală – jucătorii români se înregistrează pe platforme licențiate în alte state, în special în Malta sau Cipru, pentru a evita taxarea dură de acasă.
Țările în care câștigi fără să plătești: paradisuri fiscale pentru norocoși
Există în Uniunea Europeană câteva state unde jucătorii nu plătesc niciun impozit pentru câștigurile obținute din jocurile de noroc. Marea Britanie, Irlanda, Germania, Belgia, Suedia și Finlanda se numără printre aceste exemple. Motivația principală pentru aceste politici este simplă: câștigurile din jocurile de noroc sunt considerate întâmplătoare, nu muncite, și deci nu intră în categoria veniturilor impozabile. De exemplu, în Germania, Codul Fiscal prevede explicit că loteriile, jocurile de cărți nu sunt surse de venit supuse taxării, decât dacă sunt practicate în mod organizat și profesionist, caz în care se aplică alte norme. În Belgia, jucătorii persoane fizice sunt scutiți complet, iar în Suedia sau Finlanda câștigurile sunt scutite atâta vreme cât provin de la operatori licențiați de stat. Aceste politici au dus la un mediu de joc mai prietenos și la creșterea încrederii în reglementările statului. De asemenea, au contribuit la fidelitatea jucătorilor interni, care nu mai au niciun motiv să caute platforme externe. În aceste state, accentul cade pe taxarea operatorilor, nu a cetățenilor. În plus, sistemele fiscale sunt clare, transparente și ușor de verificat. România are de învățat din aceste modele, în special în ceea ce privește simplificarea și predictibilitatea fiscală. Într-un climat fiscal relaxat, respectarea regulilor devine un reflex, nu o constrângere.
Când jocul devine meserie: ce se întâmplă cu jucătorii profesioniști
O zonă gri în fiscalitatea jocurilor de noroc o reprezintă situația jucătorilor profesioniști – persoane care trăiesc exclusiv din pariuri, poker sau alte forme de jocuri. În România, legea nu recunoaște această categorie ca fiind distinctă, iar toate câștigurile sunt tratate ca venituri ocazionale. Totuși, în alte țări europene, lucrurile sunt mai nuanțate. În Germania, de exemplu, jucătorii profesioniști de poker pot fi obligați să plătească impozit pe venit, în funcție de frecvența și volumul câștigurilor. În Franța, aceștia sunt înregistrați ca freelanceri și supuși regimului clasic de impozitare. În Marea Britanie, chiar și profesioniștii nu plătesc taxe, datorită caracterului aleatoriu al câștigurilor. Lipsa unei distincții legale în România produce incertitudine și lipsă de protecție socială pentru acești jucători. Ei nu pot contribui la sistemul de pensii sau sănătate, nu pot deduce cheltuieli și nu au recunoaștere oficială. În plus, atunci când câștigă constant, pot fi suspectați de evaziune fiscală, fără a exista o bază legală clară. Acest vid legislativ afectează inclusiv imaginea publică a profesiei, dar și potențialul de reglementare al pieței. Într-o lume digitalizată, unde platformele de joc sunt tot mai sofisticate, statul român pare rămas în urmă.
Franța, Italia și Spania: taxe grele, reguli stricte, jucători nemulțumiți
În sudul Europei, legislația privind impozitarea câștigurilor din jocuri de noroc este semnificativ mai strictă decât în alte regiuni. În Franța, de pildă, statul impune o taxă pe câștigurile din poker online și pariuri sportive, care variază între 13,8% și 17,2%, în funcție de operator. Jucătorii profesioniști, însă, sunt obligați să declare câștigurile ca venituri independente și să achite contribuții sociale adiționale. În Italia, toate câștigurile peste pragul de 500 de euro sunt taxate cu 20%, iar veniturile din loterii sunt taxate progresiv, în funcție de cuantum. Spania are o abordare complexă: câștigurile din jocuri de noroc se adaugă la venitul anual și sunt impozitate conform grilei progresive, între 19% și 47%. Practic, un jucător norocos la loterie poate sfârși plătind aproape jumătate din premiu statului. Regimul fiscal din aceste țări este justificat prin nevoia de a controla piața jocurilor și de a reduce riscurile de adicție. Însă din perspectiva jucătorilor, povara fiscală este greu de digerat. În multe cazuri, ei nu își mai pot recupera nici măcar investițiile inițiale, ceea ce generează frustrare și migrarea spre piețele externe.
Germania și Austria: între transparență fiscală și protecție socială
În Germania, autoritățile fiscale tratează câștigurile din jocuri de noroc cu o logică aparent paradoxală: jucătorii obișnuiți nu datorează taxe, însă cei care transformă jocurile într-o activitate economică sunt obligați să declare veniturile. Loteriile, pariurile și cazinourile sunt suprataxate la nivelul operatorului, iar jucătorul nu este afectat direct. În schimb, în cazul pokerului online, dacă acesta este practicat constant și produce profit regulat, poate fi considerat o activitate comercială. Atunci, veniturile sunt impozitate cu până la 42%, iar contribuțiile sociale pot depăși 14%. În Austria, regulile sunt mai clare: câștigurile din jocuri de noroc licențiate în Austria sunt neimpozabile pentru jucători. Totuși, dacă aceștia accesează platforme străine, se pot confrunta cu probleme legale și chiar controale fiscale. Autoritățile austriece încearcă să limiteze accesul la platformele non-UE, prin blocaje tehnologice și amenzi. Germania, în schimb, încurajează o raportare fiscală voluntară, mizând pe conștiința civică și pe transparența digitală. Totuși, în ambele țări există o delimitare clară între amatorism și profesionalism în jocuri. Dacă un jucător trăiește exclusiv din jocurile de noroc, fiscul îl consideră antreprenor, cu toate obligațiile care decurg din acest statut. Această abordare ridică întrebări despre granițele moralității fiscale. Și mai ales despre cât de fină este linia dintre pasiune și profesie, într-un domeniu unde totul se poate schimba într-o singură mână.
Țările nordice: o combinație între liberalism și control de stat
Modelul nordic este adesea privit cu admirație pentru echilibrul său fiscal și social. În Suedia, toate câștigurile din jocurile operate de companii licențiate de stat sunt scutite de impozit. În schimb, dacă joci pe o platformă fără licență suedeză, câștigurile sunt impozitate cu până la 30%. Danemarca urmează o regulă similară: statul percepe un impozit de 20% pe profitul net, dar doar la nivelul operatorului, nu al jucătorului. În Norvegia, unde jocurile sunt monopol de stat, jucătorii nu plătesc nimic pentru câștiguri sub 10.000 NOK (aproximativ 3.300 RON), dar sumele mai mari sunt impozitate cu 28%. În Finlanda, câștigurile nu sunt taxate pentru jucători, însă statul extrage venituri considerabile din monopolul de stat al jocurilor de noroc. Aceste țări au o abordare pragmatică: reduc taxarea directă a individului, dar maximizează profitul de stat din controlul pieței. Mai mult, folosesc aceste venituri pentru finanțarea programelor sociale, inclusiv tratamente pentru dependenți de jocuri. Jucătorii nordici au, astfel, un avantaj fiscal clar, dar trebuie să respecte reguli stricte privind platformele acceptate. În caz contrar, riscă penalități serioase și, în unele cazuri, confiscarea câștigurilor. Această combinație între libertate individuală și control riguros creează un model de referință în Europa. Un model în care statul nu sabotează norocul, ci îl integrează în strategia de dezvoltare socială.
Țările baltice și est-europene: paradisuri fiscale temporare pentru jucători
Estul Europei, deși adesea perceput ca periferie fiscală, devine tot mai atractiv pentru jucătorii de noroc din întreaga Europă. În Estonia, câștigurile obținute din jocurile de noroc licențiate sunt complet neimpozabile pentru jucători. La fel se întâmplă și în Lituania, unde legislația protejează câștigurile individuale, taxând doar operatorii. În Letonia, veniturile sub 3.000 de euro pe an sunt scutite de impozit, iar cele care depășesc acest prag sunt taxate cu 23%. În Polonia, însă, lucrurile stau diferit: câștigurile din pariuri și loterie sunt impozitate cu 10% la sursă, dar pokerul este încă reglementat strict și adesea inaccesibil online. Bulgaria, un alt exemplu interesant, nu impozitează câștigurile jucătorilor, dar percepe taxe ridicate de la operatori, de până la 15% din profitul brut. România, în comparație cu vecinii estici, pare să fi pierdut din competitivitate fiscală. Jucătorii profesioniști români, în special cei care participă la turnee internaționale, preferă rezidența fiscală în aceste țări pentru a-și păstra integral câștigurile. Această migrație fiscală temporară nu este ilegală, dar ridică dileme morale și provocări pentru ANAF. Dacă România dorește să rămână competitivă, va trebui să reanalizeze cadrul fiscal și să se alinieze la modelele din Estonia sau Bulgaria, unde norocul este lăsat să lucreze liber.
Marea Britanie: când statul pariază pe libertate fiscală
Regatul Unit are, fără îndoială, unul dintre cele mai prietenoase regimuri fiscale pentru jucătorii de noroc din Europa. Începând cu anul 2001, câștigurile individuale din jocuri de noroc — fie că este vorba de pariuri, poker, loterie sau cazinou — nu sunt impozitate. Această decizie a fost luată cu scopul de a atrage și fideliza jucători, dar și pentru a încuraja dezvoltarea industriei jocurilor într-un cadru legal. Practic, tot ce câștigă un individ, fie online, fie offline, îi rămâne integral. Jucătorii din alte state europene își schimbă adresa fiscală în Marea Britanie tocmai pentru a beneficia de acest regim relaxat. Există inclusiv forumuri specializate unde se explică pas cu pas cum poți deveni rezident fiscal britanic pentru a-ți proteja câștigurile. Deși este o abordare liberală, Marea Britanie impune reguli stricte de verificare a identității, prevenție a spălării de bani și protecție a minorilor. Astfel, se creează un echilibru între libertatea fiscală și responsabilitatea socială. Mulți economiști britanici consideră că acest model este sustenabil pe termen lung, tocmai pentru că nu încurajează evaziunea, ci o gestionează inteligent. În final, libertatea fiscală devine un atu competitiv într-o piață europeană tot mai restrictivă.
Jucătorii români trebuie să cunoască nu doar regulile jocului, ci și pe cele ale fiscului. Alegerea platformei, țării și formei de joc devine o decizie strategică, aproape antreprenorială. Într-o lume digitală, în care granițele fiscale se estompează, câștigă nu doar cel cu mâna bună, ci și cel care înțelege mecanismele din spatele sistemului. România este încă la începutul acestui joc, dar are toate resursele să devină un arbitru corect și eficient. E nevoie de voință politică, de dialog real cu industria și de o deschidere către modele europene funcționale. Atunci când statul înțelege că nu e nevoie să ia tot ca să câștige, ci doar să ofere reguli clare și corecte, norocul nu mai pare o amenințare.
