Veverita Aliona 
În ultimii doi ani, mediul de afaceri românesc a început să simtă direct presiunea creșterii numărului de insolvențe. Firmele care lucrează în sectoare cu marje mici precum distribuția, construcțiile și transporturile sunt primele expuse la șocuri neașteptate. Când o companie intră în insolvență, furnizorii săi rămân imediat cu facturi neîncasate și cu fluxul de numerar blocat. Pentru mulți dintre ei, pierderile chiar și de câteva luni pot dezechilibra complet funcționarea afacerii. În România, multe relații comerciale se bazează pe termene lungi de plată, iar acestea amplifică riscul. Firmele mici devin vulnerabile pentru că nu au rezerve financiare consistente. O insolvență într-un nod important al lanțului poate genera tensiuni în tot ecosistemul. Efectul dominou apare atunci când blocajul de la o companie ajunge rapid la alte patru sau cinci din jurul ei. Antreprenorii constată astfel că stabilitatea propriilor parteneri devine o problemă de supraviețuire.
Impactul direct asupra lichidităților furnizorilor
Pentru furnizori, insolvența unui client nu înseamnă doar pierderea unei facturi, ci și dificultăți serioase în acoperirea costurilor operaționale. Mulți lucrează cu stocuri pe care le plătesc în avans producătorilor. Când clientul intră în insolvență, recuperarea sumelor devine incertă și foarte lentă. Firmele ajung să acopere diferența din creditul de la bancă, ceea ce le mărește costurile. În România, costurile de finanțare sunt oricum mai ridicate decât media europeană, iar presiunea suplimentară devine dificil de gestionat. Furnizorii mici simt primii șocul, pentru că depind de câțiva clienți mari. Dacă unul dispare, întreaga structură financiară se clatină. Unele companii sunt obligate să reducă personalul sau să limiteze investițiile. E un lanț de probleme care pleacă de la o singură insolvență.
Reacția de autoapărare a firmelor expuse
Companiile care au mai trecut prin situații similare încep să-și adapteze comportamentul încă de la primele semne de risc. Unele reduc volumele livrate către clienții considerați instabili financiar. Altele cer garanții suplimentare sau plăți parțiale în avans. Această schimbare de atitudine generează la rândul ei tensiuni în relația comercială. Firmele cu dificultăți de cash-flow simt imediat presiunea și intră într-un cerc vicios. La nivelul pieței, apare un sentiment de fragilitate care se transmite de la un sector la altul. Antreprenorii încep să-și verifice mai atent partenerii, ceea ce încetinește deciziile de business. Procesul de negociere devine mai precaut, iar unele proiecte sunt amânate. În practică, mediul de afaceri în ansamblu devine mai rigid.
Sectorul construcțiilor e un exemplu clar de vulnerabilitate
Construcțiile reprezintă sectorul care ilustrează cel mai bine efectul dominou. Lanțurile din acest domeniu sunt lungi, complexe și dependente de termene de plată extinse. Dacă antreprenorul general intră în insolvență, subcontractorii rămân cu lucrări executate, dar neîncasate. Furnizorii de materiale ajung și ei blocați. În România, multe companii din construcții operează la limita profitabilității. O singură factură neplătită poate destabiliza complet un subcontractor mic. Situația se complică și mai mult când proiectele sunt finanțate din fonduri publice, unde plățile sunt oricum lente. Insolvențele din acest sector influențează și prețurile, pentru că firmele compensează riscurile prin majorări. Astfel, lanțul suferă în ansamblu, iar costurile sunt transferate spre clienți.
Transporturile și logistica sunt un sector critic
În transporturi, insolvențele au un impact direct asupra continuității livrărilor. Dacă un transportator intră în insolvență, clienții trebuie să găsească rapid înlocuitori. În practică, acest lucru nu este mereu posibil. Firmele de transport sunt afectate de costurile ridicate ale carburantului și de presiunea salariilor. Profiturile mici le fac vulnerabile la întârzieri la plată. O insolvență majoră poate destabiliza rutele, programările și contractele existente. Furnizorii ajung să-și întârzie propriile livrări. Clienții finali resimt imediat întârzierile, ceea ce tensionează piața. În România, dependența de transportul rutier este foarte mare. Orice blocaj într-un nod al lanțului logistic se propagă rapid.
Comerțul, afectat de fluctuația cererii și a termenelor de plată
În comerț, insolvențele se simt imediat în cifrele furnizorilor. Retailerii lucrează cu termene diferite pentru diferite categorii de produse. Când un retailer mare are probleme financiare, furnizorii rămân cu stocuri livrate și plăți întârziate. Producătorii locali sunt cei mai expuși, pentru că depind de câțiva parteneri mari. Mulți dintre ei lucrează cu marje mici, ceea ce limitează capacitatea de a absorbi pierderi. O insolvență în comerț poate afecta sute de furnizori mici. Din cauza acestui risc, mulți producători români preferă să lucreze cu comenzi mai mici și mai dese. Alții își diversifică distribuția pentru a nu depinde de un singur lanț mare. Strategia reduce riscul, dar crește costurile.
Reacția instituțiilor financiare și impactul asupra creditării
Băncile reacționează la creșterea insolvențelor printr-o evaluare mai strictă a riscului. Companiile din sectoarele sensibile sunt analizate mai atent. Pentru multe firme, acest lucru se traduce prin condiții mai dure la creditare. Costul finanțării crește atunci când riscul perceput crește. O parte dintre companii nu reușesc să obțină credite noi și rămân dependente de bani lichizi. Lipsa finanțărilor împinge firmele spre amânarea investițiilor. Această amânare afectează ritmul de modernizare al întregii economii. În România, diferența dintre cererea de creditare și aprobare este deja vizibilă în anumite sectoare. Insolvențele amplifică această breșă. În paralel, băncile încearcă să reducă expunerea prin diversificarea portofoliilor.
Cum afectează insolvențele investițiile
Companiile care se confruntă cu riscuri în lanțul de aprovizionare își schimbă prioritățile. Investițiile în dezvoltare sunt adesea amânate. Antreprenorii preferă să mențină o rezervă de lichiditate. Această prudență reduce presiunea pe termen scurt, dar limitează creșterea pe mai mult timp. Firmele care ar fi putut adopta tehnologii noi, utilaje moderne sau extinderi renunță la planuri. Economia locală pierde astfel oportunități reale. În România, investițiile private sunt oricum sub presiune, iar insolvențele amplifică trendul. Antreprenorii reacționează logic în fața incertitudinii. Dar efectul cumulat al acestei logici individuale devine o problemă.
Diversificarea ca metodă de reducere a riscului
Tot mai multe firme românești adoptă strategii de diversificare. Furnizorii încearcă să lucreze cu un portofoliu mai larg de clienți. Producătorii caută mai multe canale de distribuție. Distribuitorii își extind rețelele pentru a nu depinde de un singur partener mare. Diversificarea reduce riscul direct, dar nu elimină complet vulnerabilitățile. Companiile mici întâmpină dificultăți în extindere din lipsă de resurse. De aceea, diversificarea apare mai rapid la firmele cu capital solid. Chiar și așa, strategia schimbă dinamica pieței. Firmele devin mai flexibile și mai atente la selecția partenerilor.
Cum arată riscurile ascunse în lanțurile lungi de aprovizionare
Lanțurile complexe, care implică mai mulți intermediari, sunt cele mai vulnerabile la insolvențe. O problemă într-un punct intermediar poate bloca întreg fluxul. Antreprenorii au adesea vizibilitate doar asupra partenerilor direcți. Lipsga informațiilor despre furnizorii furnizorilor creează riscuri suplimentare. În România, multe companii nu au proceduri clare de analiză a lanțului complet. Această lipsă de vizibilitate face ca efectul dominou să fie greu de anticipat. O firmă poate părea stabilă, dar depinde de parteneri care au probleme. Într-un lanț lung, timpul de reacție este redus.
Există și soluții care nu implică investiții mari. Una dintre ele este monitorizarea regulată a comportamentului de plată al clienților. Un alt pas este reducerea termenelor de plată acolo unde este posibil. Comunicarea constantă cu partenerii poate preveni surprizele. Firmele pot introduce clauze contractuale mai clare. Pot solicita garanții în situațiile cu risc ridicat. Pot renegocia contractele atunci când apar semne de instabilitate. O altă metodă este ajustarea volumelor livrate în funcție de istoricul fiecărui client.
