Scenarii alternative de fiscalitate: dacă deficitul bugetar continuă să fie mare, ce taxe ar putea să apară
Veverita Aliona
9 min read
România a încheiat 2024 cu un deficit public estimat de circa 9,3 % din PIB, cel mai mare din UE. Comisia Europeană anticipează pentru 2025 un deficit de aproximativ 8,6 % din PIB, deși guvernul și-ar fi propus să-l aducă la 7 %. Această discrepanță exprimă o variantă clară de risc: lipsa ajustărilor suficient de rapide poate forța introducerea unor noi taxe. Experții FMI recomandă mobilizarea unor venituri suplimentare de 1,2 % din PIB pentru 2025, ca măsură de stabilizare. România are unul dintre cele mai scăzute rapoarte taxe/PIB din UE, spațiul fiscal pentru creștere pare limitat. Dacă deficitul persistă, decidenții vor fi tentați să introducă forme noi de impozite – nu doar majorări ale celor existente. Această presiune creează risc de surprize pentru mediul antreprenorial, care trebuie pregătit. Totodată, necesitatea de consolidare fiscală poate fi argumentată în relația cu partenerii europeni și instituțiile financiare. Evoluția datoriei publice, care era la mijlocul lui 2025 de 212 miliarde euro, adaugă și ea presiune fiscală. Dacă nu se iau măsuri, România riscă să amplifice costurile serviciului datoriei și să reducă credibilitatea fiscală.
Impozitul pe avere: o perspectivă și limite
Conceptul impozitului pe avere (patrimoniu) presupune aplicarea unei taxe periodice asupra valorii nete a bunurilor – imobile, active financiare, obiecte de valoare. În multe state europene, impozitul pe avere este folosit ca instrument de redistribuție, dar are dezavantaje: poate fi dificil de administrat și generează litigii privind evaluarea bunurilor. Dacă România ar adopta un impozit pe avere, ar putea restrânge excepțiile și pragurile mari pentru a maximiza baza fiscală. De exemplu, s-ar putea introduce o cotă progresivă: 0,5 % până la o valoare X, 1 % peste X etc. Totuși, costul evaluării periodice a activelor (case, terenuri, acțiuni) poate fi ridicat, iar administrarea va necesita resurse tehnice noi în ANAF. Un alt risc: investițiile și economisirea pot fi descurajate, mai ales dacă taxarea afectează portofolii de capital. Pentru antreprenori, anticiparea impunerii pe avere implică documentarea clară a activelor, estimări prudente și consultanță fiscală anticipativă. Totodată, firmele care dețin în proprietate active imobiliare sau terenuri trebuie să-și evalueze scenarii de amortizare fiscală și impact net. Dacă s-ar aplica impozitul numai la persoane fizice, ar exista presiune politică ca baza să se extindă și la firme, ceea ce poate afecta capitaluri investiționale.
Taxe de mediu extinse: oportunitate și risc
Pe măsură ce presiunea fiscală crește, statul poate accesa instrumente verzi – taxe sau tarife de mediu extinse – ca sursă de venit și ca semnal de politică publică. Exemple: taxă pe poluare, taxă pe emisiile CO₂, taxa pe ambalaje, ecotaxe, tarife de gestionare deșeuri, suprataxe pe combustibili fosili. Aceste instrumente pot fi prezentate ca “plătești pentru degradare” și pot fi acceptate mai ușor politic decât impozite clasice. Totuși, ele au limitări: creșterea costului energiilor, combustibililor sau produselor importate poate afecta competitivitatea firmelor. De exemplu, o taxă suplimentară pe emisiile CO₂ aplicată industriilor mari – dacă nu este acordat un mecanism compensator – poate determina delocalizări. Pentru antreprenori, anticiparea acestor taxele implică optimizarea eficienței energetice, audit de emisii și simulări contabile de impact asupra costurilor. Firmele trebuie să inventarieze consumurile energetice și potențialele emisii și să calculeze scenarii de creștere de costuri. În proiecte de investiții, costurile de mediu trebuie integrate în decizii de finanțare. De asemenea, adaptarea tehnologiei la standarde de emisii mai stricte devine obligatorie în scenariul unor taxe în creștere. În sectorul transporturilor sau logistică, taxele pe combustibil sau poluare pot influența structura costurilor de livrare și tarifele finale.
Ajustări ale TVA — creșteri sau generalizare de cote
Taxa pe valoare adăugată (TVA) este o sursă consistentă de venituri fiscale și, în scenarii de deficit persistent, ajustările la TVA sunt printre cele mai probabile mișcări. Propunerile FMI indică creșterea cotei standard de TVA de la 19 % la 20 % sau 21 %, cu menținerea unor cote reduse doar pentru alimente de bază. O altă variantă este reducerea numărului de cote (ex: eliminarea cotei de 5 % sau 9 %) astfel încât baza impozabilă să se extindă. Majorarea TVA afectează consumul și poate produce scăderea vânzărilor, mai ales pentru produse cu elasticitate mare. Antreprenorii trebuie să simuleze impactul asupra marjelor, mai ales dacă nu pot transfera integral costurile clienților. De asemenea, în lanțurile de producție, taxarea inversă ar putea fi extinsă pentru produse cu risc mare de fraudă, ceea ce complică fluxul de cash. Dacă s-ar introduce TVA diferențiat în funcție de tipul produsului (ex: eco, importate, luxoase), firmele trebuie să-și segmenteze portofoliul fiscal intern. Pentru anticipare, firmele ar trebui să facă scenarii de vânzări cu un TVA majorat, să regenereze strategiile de preț și marjă. În previzionare bugetară, este util să calculezi cum ar reacționa cererea (elasticitatea) la diferențe de 1–2 puncte procentuale. Dacă se adoptă o creștere de TVA, autoritățile pot oferi compensații pentru consumatori vulnerabili — dar asta reduce efectul fiscal net.
Impozit progresiv pe venit (înlocuirea cotei unice)
În România, impozitul pe venit este în prezent o cotă unică de 10 % pentru majoritatea persoanelor, cu excepții și deduceri aplicabile. Dacă deficitul persistă, trecerea la un sistem progresiv (ex: 15 % până la un prag, 25 % peste prag) este una din opțiunile discutate la nivel teoretic. FMI recomanda un sistem cu două cote pentru cei mai bogați 10 % dintre contribuabili, ca să se crească echitatea și veniturile. O cotă progresivă atrage critică că reduce stimulentul la muncă, însă efectul poate fi mitizat prin praguri și deduceri. Pentru angajați și freelanceri, tranziția implică simulări de venituri, adaptarea declarațiilor și consultanță fiscală. În business, companiile care oferă pachete salariale trebuie să reconfigureze salariul net/gros. Dacă partea de contribuții sociale rămâne ridicată, o progresivă agresivă poate genera migrare a forței de muncă sau muncă neagră. Este probabil ca sistemul să prevadă excepții la praguri mici, pentru nu afecta mediul de afaceri mic și mijlociu. Deci, antreprenorii trebuie să elaboreze scenarii comparative între sistemul actual și cel progresiv propus. E de urmărit proiectele legislative din Parlament, discuțiile publice și poziționările partidelor majore.
Taxa pe tranzacții financiare și pe câștiguri de capital
O altă variantă realistă de majorare a veniturilor este introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare (ex: tranzacții bursa, transferuri titluri) sau majorarea impozitului pe câștigurile de capital. Prin acest mecanism, statul poate participa la valoarea generată de piețele de capital, fără să atingă direct venitul muncii. Dacă România ar impune, de exemplu, 0,1 % pe tranzacții bursiere și 15–20 % pe câștiguri de capital, se poate genera un flux fiscal relativ predictibil și relativ “neintruziv” în activitatea economică normală. Totuși, piața de capital românească nu este foarte mare, deci baza impozabilă poate fi limitată. Pentru investitori, este necesară simularea impactului asupra randamentelor nete și ajustarea strategiilor de investiții. Vom vedea probabil scăderea tradingului speculativ și migrarea către piețele externe dacă taxa e prea mare. Companiile listate sau care emit acțiuni trebuie să anticipeze costuri suplimentare la emisiuni și structura capitalului. Dacă taxa este aplicată și pe fonduri mutuale sau ETF-uri locale, companiile de administrare trebuie să refacă structura costurilor. Antreprenorii care dețin acțiuni sau participații trebuie să verifice efectul cumulativ al taxelor pe dividend și pe câștiguri. În plus, trebuie urmărite reglementările UE referitoare la tranzacții financiare (directive MiFID, altele) pentru compatibilitate legislativă.
Securitizarea activelor publice și impozitul pe concesiuni
Pe lângă taxele clasice, statul poate recurge la valorificarea activelor publice (terenuri, clădiri, infrastructură, porturi, aeroporturi) prin concesiuni, parteneriate public-private sau securitizări. O variantă este impunerea unor redevențe mai ridicate pentru concesionari sau impunerea unei taxe suplimentare pe profitul obținut din concesiune. De asemenea, s-ar putea introduce un “impozit pe concesiuni” în care statul ia un procent din venitul operatorilor concesionați (ex: energie, transporturi). Pentru antreprenori în relație cu construcții, transport sau utilități, e vital să analizeze redevențele actuale și clauzele contractuale. În contracte viitoare, este posibil să fie negociate prevederi de ajustare în funcție de “supraprofit” generat. Dacă statul securitizează active publice, poate obține lichidități pe termen scurt, dar pierde controlul asupra activelor respective pe termen lung. Companiile implicate trebuie să analizeze riscuri juridice și fiscale din renegocierea concesiunilor. De asemenea, transparența și metodologia de evaluare vor fi contestate – firmele trebuie să se protejeze cu audit extern și clauze de revizuire. Dacă un impozit pe concesiuni devine realitate, sectorul privat va fi prins între renegocieri și obligații fiscale noi. În anticipare, companiile concesionare trebuie să includă scenarii financiare care să suporte suprataxe sau redevențe variabile.
Accizele și taxa pe produse de lux
Accizele pe produse precum tutun, alcool sau combustibili reprezintă un instrument fiscal clasic și probabil de extins dacă deficitul rămâne mare. România poate ajusta accizele mai rapid decât alte impozite, deoarece este în parte determinat de reglementări europene, dar cu spațiu de manevră intern. De exemplu, acciza pe combustibili poate fi majorată treptat, cu ajustare la inflație și evaluare a elasticității consumului. În plus, se pot introduce taxe suplimentare pe produse de lux (bunuri de mare valoare, ceasuri, bijuterii, mașini scumpe) pentru a valorifica partea superioară a pieței. Pentru firme care importă sau vând produse de lux, anticiparea acestor accize sau taxe speciale devine esențială — trebuie să simuleze efectul asupra prețului final și cererii. Consumatorii sensibili la preț riscă să reducă achizițiile sau să facă evaziune (achiziții din afara granițelor). Dacă accizele la combustibili cresc, costul transportului se majorează, ceea ce afectează lanțurile logistice și marjele firmelor. Companiile de transport, logistică și retail trebuie să includă aceste costuri suplimentare în previziuni. În plus, legislația europeană privind accizele și mediul trebuie respectată, deci modificările trebuie să fie compatibile cu directivele UE.
Impozit pe profit majorat și impozit special pe sectoare
O măsură des anticipată într-un context de deficit persistent este majorarea impozitului pe profit pentru firme sau introducerea unor impozite sectoriale speciale (ex: sector bancar, energie, telecom). România deja are modificări fiscale propuse: prin Legea nr. 141/2025 se majorează impozitul pe dividende și se introduc impozite suplimentare pentru instituțiile de credit. Dacă deficitul continuă, guvernul ar putea majora cota de impozit pe profit de la 16 % la, să zicem, 18–20 %, sau să aplice un “suprataxă” către sectoare considerate “profitabile” (energie, resurse naturale). Firmele vor trebui să anticipeze impactul acestei majorări în calculele de rentabilitate și reevalueze proiectele viitoare. Dacă impozitul sectorial apare, firmele din sectoarele vizate trebuie să includă în buget o rezervă fiscală suplimentară. Pentru antreprenori, este util să diversifice portofoliul de activități, astfel încât să nu fie concentrați în sectoare supraimpozitate. De asemenea, firmele trebuie să urmărească legislația europeană privind ajutoarele de stat și compatibilitatea cu norme UE. În contractele de colaborare, poate fi negociată compensarea sau ajustarea în cazul în care apare un impozit special ulterior.
Taxe pe digital, economia platformelor și servicii digitale
Într-un scenariu de deficit durabil, statul poate extinde taxarea economiei digitale: introducerea unor taxe speciale pentru platforme online, impozitare a serviciilor digitale sau a datelor utilizatorilor. Multe state europene discută “digital service tax” aplicabilă firmelor cu cifră de afaceri mare în zona online. Dacă România adoptă un astfel de model, companii locale și internaționale care operează pe piață românească vor plăti un procent suplimentar (ex: 2–3 %) din cifra de afaceri digitală. Pentru antreprenori care au activități online (e-commerce, marketplace-uri, aplicații), este esențial să anticipeze costul fiscal adițional și să își configureze structura contabilă. Ei trebuie să identifice eventualele praguri și să monitorizeze modificările de legislație digitală UE (directive anti-fraudă, taxe digitale). Ajustarea prețurilor serviciilor și marjelor trebuie realizată în funcție de elasticitatea cererii. De asemenea, firmele pot lua în calcul optimizarea fiscală (legală) a structurii veniturilor digitale între entități din grup. Dacă taxa digitală se introducă doar către operatorii mari, startup-urile pot fi exceptate, dar pe termen lung baza se poate extinde. Pentru anticipare, e recomandat un audit digital al veniturilor și predictibilitatea costurilor viitoare în business plan.
Companiile pot crea rezerve fiscale în planul anual de buget, să dispună lichidități mai mari pentru plăți neprevăzute și să evite îndatorarea cu marje reduse. În contractele comerciale, pot introduce clauze de ajustare, astfel încât eventuale creșteri fiscale să fie parțial transferate partenerilor. Firmele trebuie să-și diversifice baza de venit – spre servicii, digital, export – pentru a nu fi prea expuse pe un sector potent supus suprataxării.
