Veverita Aliona 
Stimulentele fiscale și monetare excepționale au fost esențiale pentru a sprijini redresarea în curs a economiei zonei euro. Deși PIB-ul real a revenit la nivelul de dinaintea pandemiei în ultimul trimestru al anului 2021, creșterea s-a temperat în această perioadă și este probabil ca activitatea economică să rămână moderată în prima parte a acestui an. Cu toate acestea, ne așteptăm la o revenire puternică a creșterii în cursul anului 2022. În următorii trei ani, anticipăm că creșterea economică în zona euro se va menține peste media pe termen lung.
Acesta este scenariul central, dar există riscuri de creștere pentru această perspectivă. Inflația s-ar putea dovedi a fi mai mare dacă presiunile asupra prețurilor se vor reflecta în creșteri salariale mai mari decât cele anticipate sau dacă economia revine la capacitate maximă mai repede decât se preconizează.
În același timp, având în vedere nivelul actual ridicat de incertitudine, trebuie mai mult ca oricând să menținem flexibilitatea și opționalitatea în conducerea politicii monetare. Suntem pregătiți să ne ajustăm toate instrumentele, după caz, pentru a ne asigura că inflația se stabilizează la ținta noastră de 2% pe termen mediu.
În ceea ce privește traiectoria viitoare a ratelor noastre de politică monetară, orientările noastre privind condițiile în care acestea vor fi majorate sunt clare. Repet, ar fi necesar ca inflația să ajungă la 2% cu mult înainte de sfârșitul orizontului de proiecție și în mod durabil pentru restul orizontului de proiecție. De asemenea, ar trebui să considerăm că progresele înregistrate în ceea ce privește inflația subiacentă sunt suficient de avansate pentru a fi compatibile cu stabilizarea inflației la 2% pe termen mediu.
Alte câteva bănci centrale au majorat deja ratele sau au indicat că vor face acest lucru în curând. Atunci când se fac comparații, merită să ne amintim că zona euro se află într-o etapă diferită a ciclului economic, la fel ca atunci când a început pandemia. Prin urmare, este firesc ca băncile centrale din întreaga lume să nu înceapă neapărat să majoreze ratele în același timp. Ne ghidăm după condițiile noastre de orientare viitoare și vom acționa dacă și când acestea vor fi îndeplinite.
Cu toate acestea, în ciuda progreselor importante înregistrate, nu ne putem permite să ne culcăm pe lauri. Noi provocări se profilează, iar noi trebuie să consolidăm în continuare piețele bancare și de capital ale UE pentru a fi pregătiți să le facem față.
Progresele în ceea ce privește finalizarea uniunii bancare și aprofundarea uniunii piețelor de capital nu sunt necesare doar pentru a face sectorul financiar mai rezistent la șocurile viitoare. De asemenea, acestea vor ajuta sectorul să abordeze unele dintre provocările sale structurale. Printre acestea se numără rentabilitatea scăzută a băncilor, concurența tot mai mare din partea giganților fintech și fragmentarea piețelor de datorii și de capitaluri proprii pe criteriile din zona euro.
Un sector financiar puternic, având la bază o uniune bancară completă și o uniune mai profundă a piețelor de capital, este cu atât mai important cu cât UE se confruntă cu provocarea generațională de a ne reînnoi economia prin transformarea acesteia în una mai ecologică și mai digitală. Comisia Europeană estimează că, numai în următorii opt ani, vor fi necesare investiții publice și private suplimentare de aproximativ 650 de miliarde de euro.
În acest context, trebuie să vedem un acord politic asupra unui plan de lucru ambițios pentru a progresa în ceea ce privește elementele-cheie care lipsesc din uniunea bancară și pentru a finaliza, în cele din urmă, proiectul. Acest lucru ar permite băncilor să își desfășoare activitatea în întreaga uniune bancară fără a fi împiedicate de frontierele naționale, permițând astfel ca finanțarea să ajungă la cele mai promițătoare proiecte. Această integrare sporită ar face, de asemenea, ca sectorul bancar să fie mai rezistent.
Prin urmare, planul de lucru ar trebui să includă propuneri de realizare a unei piețe bancare complet integrate, precum și propuneri de îmbunătățire a cadrului de gestionare a crizelor, inclusiv prin crearea unui sistem european de asigurare a depozitelor. Un alt element esențial pentru ca băncile să devină mai reziliente este implementarea în curs a acordului de la Basel privind reglementarea bancară în UE. Acest lucru va conduce la un cadru prudențial mai puternic și va contribui la abordarea riscurilor emergente, cum ar fi riscurile sociale și de mediu.
În mod similar, ar trebui să se reducă tendința de a favoriza finanțarea prin datorii în detrimentul celei prin capitaluri proprii, iar cadrele privind capitalul de risc din statele membre ar trebui armonizate. Ambele sunt politici importante pentru promovarea finanțării pentru inovare. Numai cu o finanțare privată adecvată putem valorifica întregul potențial al programelor publice de redresare și al politicilor UE în materie de climă pentru a promova tranziția ecologică și digitală.
Este important faptul că băncile și piețele de capital se completează reciproc în finanțarea economiei reale. Aceasta înseamnă că aceste două proiecte – uniunea bancară și uniunea piețelor de capital – se vor consolida reciproc și trebuie dezvoltate în paralel.
În cele din urmă, permiteți-mi să mă refer la un alt aspect al aprofundării Uniunii Economice și Monetare, care este esențial pentru asigurarea unei redresări durabile pe termen lung – Pactul de stabilitate și de creștere al UE. Revizuirea în curs a cadrului de guvernanță economică a UE va fi esențială în acest sens.
Revizuirea este esențială pentru reziliență, deoarece cadrul fiscal trebuie să asigure un echilibru corect între poziții fiscale sustenabile și o creștere sustenabilă. De asemenea, este esențială pentru reînnoirea economiilor noastre, deoarece investițiile publice substanțiale vor fi indispensabile pentru a stimula și completa investițiile private necesare pentru tranziția digitală și ecologică.
În primul rând, normele fiscale ar trebui să devină mai simple, mai transparente și mai previzibile. Ar trebui să se acorde mai puțină importanță decalajului de producție, care este neobservabil, și să se pună mai mult accent pe o regulă bazată pe cheltuieli.
În al doilea rând, o ajustare realistă, treptată și susținută a datoriei publice este importantă pentru a reconstrui spațiul fiscal. Regula privind datoria, care definește viteza de reducere a datoriei în cadrul PSC, ar trebui reformată pentru a ghida o astfel de ajustare.
În al treilea rând, o evaluare extinsă și complet independentă, realizată de instituții fiscale independente consolidate, ar putea contribui la reducerea tendințelor prociclice în elaborarea politicii fiscale și la sprijinirea asumării naționale.
În al patrulea rând, politica fiscală ar trebui să devină mai favorabilă creșterii. Finanțarea fără precedent oferită de UE sub forma programului UE de nouă generație va trebui să fie completată de investiții susținute finanțate la nivel național.
Pe termen lung, trebuie să ne îndreptăm spre construirea unei capacități fiscale centrale. Dacă este concepută în mod corespunzător, în mod eficient și anticiclic, cu amortizoare create în perioadele favorabile care pot fi eliberate în perioadele de criză, această capacitate fiscală centrală ar putea juca un rol important în consolidarea stabilizării macroeconomice și a convergenței în zona euro.
